Îmi plac scriitorii fascinaţi de fapt divers, de lucruri mărunte, îmi plac articolele lui Julian Barnes despre numismatică sau despre grădini sau despre falimentul unei case de asigurări. Barnes o face aplicat şi serios, se aruncă asupra subiectului ca şi cum ar fi cea mai tare lovitură de presă.
Michel Tournier are aceeaşi fascinaţie, dar dintr-un punct de vedere ceva mai estetizant, mai aristocratic. Chiar şi aşa, cartea lui “Celebrări” (apărută la Humanitas anul acesta) este un model despre cum să scrii despre lucruri pe scurt, cum să demonstrezi în faptă vorba aia, cum că pentru unii artişti lumea exterioară chiar există. Tournier îşi numeşte “texticule” micile textuleţe despre orice, preluînd o formulă a lui Queneau.
Ce reţinem din această lungă aventură simpatică prin lumea popculturală sau high-culturală, prin imediatul surprinzător, prin tot ce e cuprins între Goethe şi Michael Jackson? Că Tournier e făcut să fie spectator, că nu caută neapărat observaţii care să cutremure, nu judecă, nu se agită, nu vrea nimic de la lumea respectivă, nimic nu i se pare drept sau nedrept. Totul e făcut pentru amuzament. Ceea ce poate deveni enervant dacă nu gustaţi mici observaţii care fac toţi banii.
De exemplu, scrie despre bronzul muncitorului, faţă de bronzul atletului. Aşa cum e dispreţuit corpul format de munca fizică, puternic, noduros, faţă de armonia fizică obţinută prin efort gratuit şi calculat. Mai scrie despre graşi, dolofani, cumva defazat. se lua după burdihanele politicienilor de acum cîteva decenii. Între timp, burta a ajuns şi un semn de sărăcie, de mîncare nesănătoasă, industrială. El spune că secolul XXI va fi al dolofanilor. Sper. Nu cumva să ajungă secolul ălora slim…
Sau despre tatuaj şi prostia omului occidental care în majoritate fuge de tatuaj pentru că are credinţa inocentă în corpul alb, infantil, pentru că nu vrea să cre
