Până la sfârşitul lui 2011, toate companiile, indiferent de mărimea lor, vor fi obligate să îşi depună declaraţiile pe internet. Astfel, se elimină cozile de la Finanţe. Firmele trebuie doar să îşi procure certificat digital şi să descarce formularele în format electronic de la ANAF.
Guvernanţii se gândesc să oblige toate firmele să depună declaraţiile fiscale la organismele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în sistem informatic. În prezent, au obligaţia să-şi depună on line declaraţiile doar contribuabilii mijlocii şi mari. „Până la sfârşitul anului viitor, toţi contribuabilii vor fi obligaţi să depună declaraţiile on line. Se ia această măsură pentru a se elimina statul la cozi, dar şi pentru scurtarea timpului de depunere a declaraţiilor la ghişee. Se va stabili şi un program prin care contribuabilii să-şi vizualizeze fişa ROL on line, adică fişa de evidenţă pe plătitor“, a precizat directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, Mihai Antonescu. El a mai spus că, în prezent, depun declaraţiile on line la DGFP Dolj 106 contribuabili mijlocii din Dolj. În ciuda faptului că accesul la ghişeele Fiscului se face pe bază de bonuri de ordine, în intervalul 22-25 ale fiecărei luni apar aici cozi, în special la ghişeele destinate persoanelor juridice.
Informatizarea sistemului va face să dispară câţiva angajaţi de la ghişeele Fiscului doljean. „Să sperăm că nu va trebui să-i dăm afară pe oameni, ci să-i reorientăm către alte compartimente din cadrul Direcţiei“, a spus Mihai Antonescu.
Companiilor le trebuie semnătură digitală
Pentru a putea semna documente în format electronic, firmele trebuie să aibă o semnătură digitală, deci să obţină un certificat digital de la companiile autorizate să ofere astfel de certificate. Până la ora actuală, ANAF a autorizat trei firme de profil pe toată ţara