După meciul de coşmar Universitatea - Gloria, 1-2, pe un canal TV a rulat un film interesant, „Ia-o de la capăt“, un film care nu avea nici o legătură cu fotbalul. Titlul mi se pare că s-ar plia pe situaţia actuală a Craiovei, obligată s-o ia de la capăt. Ne-am îmbătat cu apă rece după câteva reuşite în faţa unor formaţii modeste, dar superioare Gloriei Bistriţa, am crezut că vom sparge munţii doar prin simpla venire a lui Piţurcă, dar datele problemei nu mai sunt foarte roz.
Vorbind concret despre Universitatea ajunsă pe locul 9, cu - 4 în „clasamentul adevărului“, cu trei înfrângeri consecutive acasă în era Piţurcă, trebuie spus că sâmbătă suporterii alb-albaştrilor au plecat dezamăgiţi de la stadion. „Piţi făcea apel la spectatori să vină în număr cât mai mare pe stadion... Şi oltenii, oameni serioşi şi iubitori de fotbal, au venit. Dar, din nou surpriză! Au lipsit fotbaliştii!“, comenta ieri un cititor al GdS. Şi are dreptate. Dacă în celelalte două partide pierdute, acasă, de Ştiinţa (cu FC Vaslui şi Oţelul Galaţi), echipa a jucat fotbal, suporterii au fost încântaţi de evoluţii, sâmbătă, cu Bistriţa, a fost parcă altă formaţie a Craiovei pe teren. După meci, la o emisiune sportivă, preşedintele executiv Cristescu a răbufnit: „Cam toţi jucătorii care au intrat pe teren au dormit!“. Este o catalogare făcută la supărare, din cauza nervilor, dar parţial reală. Dacă ar fi să analizăm prestaţiile unor jucători în acest meci, probabil că am ajunge la aceeaşi concluzie, dar asta-i problema antrenorilor. Şi nu ştiu dacă e cazul să acuzăm direct (toţi) jucătorii... Ar trebui să ţinem cont şi de contextul în care s-a alcătuit lotul actual al Universităţii, de problemele care sunt la echipă: accidentaţi, suspendaţi, ieşiri din formă ş.a.
O echipă mare, care să repete vremurile glorioase ale Ştiinţei, nu se face peste noapte, ci trebuie timp şi bani. Jean Pădurean