Dacă, în cazul Greciei mai ales, vorbim de un deficit bugetar structural păgubos, care face ca în mod obişnuit cheltuielile de funcţionare ale statului grec să fie mult mai mari decât veniturile (iar într-o criză financiară dezechilibrul se adânceşte), cazul Irlandei este altul. Irlanda a reuşit în ultimii 2 ani să-şi restructureze dezechilibrul bugetar; economia a pornit, iar bugetul este rezonabil. Problema nerezolvată este a sectorului bancar, dominat de bănci locale supraîndatorate, care nu mai poate fi salvat decât cu injecţii masive de lichiditate în sistem. Banca Centrală Europeană şi cea irlandeză au introdus deja peste 130 de miliarde de euro, care nu par a fi îndeajuns.

Privind reacţia pieţelor şi temerile partenerilor europeni, aşa s-ar părea. Liderii irlandezi au crezut până în ultima clipă că pot evita un împrumut intervenţionist de urgenţă, ţinând cont de echilibrul structural al bugetului lor pe termen lung, în ciuda deficitului de 30% pe care îl vor avea anul acesta prin susţinerea sistemului bancar naţional. Nu a fost aşa, mai mult din cauza temerilor legate de toată zona euro decât de Irlanda, şi vor încasa probabil un megaajutor financiar de 80 de miliarde de euro. Greu de crezut că îngrijorările legate de nesustenabilitatea politicilor financiare şi bugetare în zona euro se vor tempera.

Dar cazul Irlandei merită o atenţie sporită.

Ţara a fost adevăratul model de creştere economică pentru orice democraţie. Cu o remarcabilă politică de atragere a investiţiilor străine (impozitul pe profitul corporativ este de 12,5%, cel mai mic din vestul Europei), cu investiţii inteligente în educaţie şi acorduri sindicale pe termen lung în privinţa evoluţiei veniturilor, Irlanda a devenit, din cel mai sărac stat vestic, un stat mai bogat din perspectiva PIB pe locuitor decât marele vecin şi adversar de secole, Marea Britanie. Pentru toţi irland