Tripticul lui George Banu se constituie într-o meditaţie asupra existenţei şi a condiţiei (teatrale, cu sau fără ghilimele) a omului şi a artistului. Cunoscut teatrolog, emigrat în 1973 în Franţa, Banu este profesor la Sorbonne Nouvelle din Paris şi redactor-şef al revistei „Alternatives théatrales“.

Iată câte o reflecţie, din registre diferite, din fiecare carte a acestui triptic:„Se spune că «lupii tineri» din lumea finanţelor, aşa numiţii «traders», devin de-a dreptul îngrijorători atunci când, obsedaţi de cariera lor, refuză să-şi ia concediu. Şi-au făcut din muncă un drog şi sunt la un pas de un adevărat delir al activităţii non-stop. Nişte anti-Oblomov. Nevroza odihnei s-a transformat până la urmă în dependenţă de muncă. Sursa delincvenţei bursiere."

„Pe Grotowski, insomniac notoriu, neputinţa de a dormi l-a silit să fructifice la maximum noaptea. Mai întâi pentru a lucra; apoi, în perioada cercetărilor parateatrale, pentru unele «expediţii» nocturne, fără busolă şi fără public, în timpul cărora, singur sau împreună cu echipa lui, îşi propunea fie să exploreze un peisaj din care lumina lipsea cu desăvârşire, fie să traverseze o pădure întunecoasă, fie să rătăcească drumul cu bună ştiinţă şi să regăsească mai târziu locul de unde plecase. Există o doză de romantism în acest demers. Acel romantism al «pădurii negre» despre care vorbea Brecht, atât de fascinat de obscuritate în vremea debutului său." „Puterile totalitare nu numai că nu-şi propun să întreţină memoria, dar se străduiesc să fabrice uitarea. O uitare contrafăcută. Nimic mai detestabil decât uitarea erijată în strategie de stat. Fotografii distruse, statui decapitate, cărţi mutilate, arhive epurate."

Izolări, rătăciri, absenţe

Tripticul lui George Banu este, de fapt, un eseu în fărâme care comunică, uneori până la detaliu, alcătuind deopotrivă o meditaţie asupra existenţei şi a