Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul UE ar prelungi durata de viaţă a minelor nerentabile

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 noiembrie 2010 ·

Parlamentul European (PE) a adoptat azi o rezoluţie ce susţine prelungirea termenului limită pentru închiderea minelor de huilă nerentabile, care beneficiază de subvenţii de stat, până la 31 decembrie 2018. Sursa: REUTERS

Comisia Europeană stabilise în luna iulie ca termenul pentru închiderea minelor nerentabile europene, printre care se află și cele din Valea Jiului, să fie 1 octombrie 2014.

Închiderea minelor necompetitive nu va determina reducerea emisiilor de CO2, ci va avea consecinţe sociale serioase, a precizat un comunicat al PE. Termenul limită pentru închiderea minelor trebuie să asigure o soluţie acceptabilă din punct de vedere social, fără să antreneze concedieri în masă în anumite state membre, se arată în textul adoptat de eurodeputaţi.

Parlamentul European are doar un rol consultativ în cadrul procedurii, poziţia sa privind necesitatea extinderii termenului limită pentru acordarea ajutoarelor de stat (adoptată cu 465 de voturi pentru, 159 împotrivă şi 39 de abţineri) este însă un semnal politic pentru Consiliu. În jur de 100.000 de oameni din România, Germania şi Spania sunt vizaţi de închiderea minelor. Germania a făcut de altfel un lobby puternic pentru a prelungi termenul limită.

Consiliul trebuie să ia o decizie pe 10 decembrie privind adoptarea unui nou regulament, pentru a înlocui actualul „regulament privind cărbunele”, care nu va mai fi valabil începând cu 31 decembrie 2010.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 13 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 10 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 9 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°