Iarna bate la uşă, iar mulţi dinte concitadini se gândesc cu teamă la facturile mari la plata căldurii! Mulţi şi-au planificat banii pentru a reuşi să-şi plătească toate cheltuielile la timp. Sunt şi persoane care au făcut împrumuturi, mai ales cele vârstnice, pentru a reuşi să treacă perioada friguroasă cu bine. Pentru mulţi dintre aceştia iarna va fi groaznică. Furnizorul de gaz metan a notificat regia de termoficare că, începând cu data de 29 noiembrie, va închide din nou robinetul de gaz.
Mii de familii făgărăşene racordate la sistemul centralizat de încălzire riscă să îngheţe în apartamente. Cauza? Datoria de 2,3 milioane de lei, veche încă din 2007, pe care Guvernul a pasat-o autorităţilor locale. După o întrerupere de 46 de zile, la la începutul lunii octombrie, Petrom Gaz a dat drumul gazului, făgărăşenii putând din nou să se spele cu apă caldă. Asta după ce aleşii locali au făcut toate eforturile ca să mai achite din această datorie, beneficiind şi de o sumă venită de la consiliul judeţean. Acum, restanţa de 450.000 de lei pe care o are de încasat furnizorul de gaz, îl determină pe acesta să oprească din nou materia primă pentru Ecoterm.
Regia termică şi Primăria au fost notificate să-şi achite această datorie până la data de 29 noiembrie, în caz contrar, furnizorul urmând a trece la oprirea gazului către centralele termice. Oamenii sunt disperaţi, mai ales că meteorologii au anunţat temperaturi scăzute în următoarea perioadă. Mai mult, îngrijoraţi sunt şi cei de la Ecoterm. Pe o vreme geroasă, conductele şi ţevile se pot sparge, pagubele putând fi imense, spun aceştia.
Şi reprezentanţii administraţiei locale sunt îngrijoraţi de soarta celor branşaţi la sistemul centralizat de încălzire, mai ales bugetul local nu are bani pentru acoperirea acestei datorii. După cât se pare, scăparea nu poate veni decât de la Guvern. Aces