Datorită sesizării făcute de reporterii „Adevărul de Seară", preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Simirad, a emis o dispoziţia la sfârşitul săptămânii trecute.
Potrivit acesteia, toate contractele din fonduri publice să fie transparente şi să nu conţină clauze de confidenţialitate. „Serviciile de specialitate din CJ, instituţiile, serviciile publice de interes judeţean, societăţile comerciale, regiile autonome şi celelalte unităţi din subordinea CJ nu vor mai insera clauze privind caracterul confidenţial, în tot sau în parte al contractelor încheiate de acestea, pentru care sunt alocate resurse financiare publice", a dispus Constantin Simirad, şeful CJ.
Iaşi: Deszăpezirea din judeţ, ţinută la secret
Acesta a invocat principiul transparenţei în administraţie pentru a-şi motiva decizia.
Simirad, informat de reporteri
Edilul a luat această măsură după ce a fost informat de către reporterii „Adevărul de Seară" de faptul că şefii de la Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor au semnat contractul pentru deszăpezirea din judeţ, cu o clauză de confidenţialitate.
Deşi finanţat cu 3,7 milioane de lei din bani publici, contractul obligă CJ să nu furnizeze niciun fel de informaţii cu privire la activitatea fiecărei firme, Test Prima, Bitunova Romania, Ted Construct şi Eky-Sam.