- Comentariu - nr. 677 / 23 Noiembrie, 2010 Nici mitingurile si protestele, nici Opozitia si nici motiunile de cenzura nu-l deranjeaza atat de mult pe seful statului decat o categorie socio-profesionala ce vegheaza la bunul mers al democratiei (ori la derapajele existente): ziaristii. Desi in relatia cu institutiile statului nu-si fac decat datoria, ziaristii sunt scosi tapi ispasitori, etichetati evazionisti si considerati o vulnerabilitate. De ce? Intrucat, prin natura profesiei, deranjeaza linistea prezidentiala, iar prin extensie, si pe cea a guvernantilor pe care-i patroneaza. Actiunea denigratoare nu este noua. Din 2006 pana in prezent, lupta prezidentiala impotriva presei s-a desfasurat incontinuu. De la simplele epitete jignitoare adresate punctual sau colectiv trusturilor de presa, s-a ajuns chiar la masuri economice concrete, cu efecte (chiar) asupra supravietuirii financiare individuale a jurnalistilor. Istoria campaniei de demonizare a presei are cateva puncte de reper asupra carora, succint, vom starui. Dupa martie 2006, cand la Cluj, Basescu a avut un schimb dur de replici cu mai multi jurnalisti din presa locala, in iunie 2007 a urmat un alt episod. Atunci _ daca bine ne amintim _ chiar de Ziua Copilului, presedintele a fost intrebat de o ziarista ce si-a dorit cand era mic? Raspunsul: "si-a dorit sa nu fie ziaristi care sa-i puna intrebari". In octombrie 2007 _ conform agentiilor de presa _ i-a spus unui ziarist de la (pe atunci) cotidianul "Curentul" ca este "gaozar". "Cate un gaozar d'asta crede ca ne poate intinde capcane in modul asta", spunea Basescu _ citat de Mediafax, la finalul unor declaratii de presa de la sediul SRI. In acelasi an, 2007, in ziua referendumului privind demiterea presedintelui, intr-un hypermarket din Capitala a intrebat o ziarista de la Antena 3: "Mai, pasarica, n-ai si tu treaba azi?". Lucrurile au luat o alta turnura