Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NATO stă „cu ochii“ la spaţiul cosmic din Munţii Apuseni

Publicat in Adevarul, marți 23 noiembrie 2010 ·

Urmărind sateliţi sau căutând obiecte zburătoare neidentificate, nimic nu trece neobservat prin spaţiul cosmic de deasupra ClujuluiFizicienii de la Observatorul Astronomic din comuna clujeană Mărişel, aflată în Munţii Apuseni, colaborează în două proiecte cu specialiştii organizaţiei de cercetare a NATO.

În prezent, fizicianul Paul Dolea şi Octavian Cristea, cele două minţi luminate ale Observatorului, colaborează în două proiecte cu specialiştii unei organizaţii din cadrul NATO. Ele presupun detectarea obiectelor aflate în spaţiul cosmic, la până o mie de kilometri altitudine, dar şi construirea unei staţii care să recepţioneze informaţiile care vor fi emise de un satelit, ce va fi lansat peste doi ani. Cercetătorii, care au investit în construirea Observatorului Astronomic Mărişel, cel mai înalt din România, aflat la o altitudine de 1.120 de metri, sunt singurii români implicaţi în cele două proiecte demarate acum trei ani.

„Cu toate că suntem o mică firmă privată, rezultatele lucrărilor noastre au fost bine apreciate atât la nivel naţional, cât şi în străinătate, astfel am început să fim invitaţi să luăm parte, cu lucrări şi prezentări, la diverse manifestări ştiinţifice“, a spus Dolea. „Lucrăm în două proiecte pentru NATO-Research and Technology Organization (Organizaţia de Cercetare şi Tehnologie a NATO, n.r.) ca specialişti în domeniul comunicaţiilor spaţiale şi supravegherea adâncă a spaţiului extraatmosferic“, a declarat Octavian Cristea, care a participat la evenimente nu doar sub egida Alianţei, ci şi a NASA.

Parabola Mesh, a doua a fizicienilor. Foto: Radu Neag

Fizicianul, printre cei mai buni din ţară

Paul Dolea este unul dintre cei mai buni radio-astronomi din România şi este recunoscut şi la nivel internaţional. „Nu e ţinta noastră să căutăm extratereştri, dar căutăm să ascultăm universul“, a ţinut să preciz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 33 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 3 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum 53 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Dalai Lama speră că va trăi mai mult de 130 de ani

News.ro acum 28 minute
Dalai Lama, care duminică împlineşte 90 de ani, a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani, în timp ce speculaţiile în legătură cu numirea succesorului său sunt în plină desfăşurare, relatează Reuters şi AFP. Liderul spiritual al budismului ti

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 26 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°