Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia găzduieşte, începând de marţi, o expoziţie care cuprinde câteva sute de arme, unele dintre acestea având o vechime de peste 7.000 de ani, iar altele aparţinând unor principi ai Transilvaniei, transmite Mediafax.
Expoziţia intitulată "Evoluţia armelor: din preistorie până în epoca modernă" cuprinde topoare de luptă neolitice, având o vechime de peste 7.000 de ani, arme care au aparţinut dacilor şi romanilor, săbii medievale, dar şi arme de foc.
Coordonatorul expoziţiei, istoricul Tudor Roşu, a declarat, marţi, că printre cele mai importante exponate se numără arme orientale sau africane, dar şi două săbii care au aparţinut lui Gheorghe Rákóczi al II-lea, principe al Transilvaniei între anii 1648-1660, şi lui Gabriel Bathory, de asemenea fost principe al Transilvaniei.
"Sunt două categorii de arme, respectiv arme de mână: săbii, alebarde, pumnale, buzdugane, respectiv arme de foc, începând cu forme foarte vechi, archebuza de pildă, şi continuând cu arme din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea", a spus Roşu.
Expoziţia de arme este organizată de Consiliul Judeţean Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, Muzeul Banatului din Timişoara şi Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi va fi deschisă până la sfârşitul lunii ianuarie 2011.
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia găzduieşte, începând de marţi, o expoziţie care cuprinde câteva sute de arme, unele dintre acestea având o vechime de peste 7.000 de ani, iar altele aparţinând unor principi ai Transilvaniei, transmite Mediafax.
Expoziţia intitulată "Evoluţia armelor: din preistorie până în epoca modernă" cuprinde topoare de luptă neolitice, având o vechime de peste 7.000 de ani, arme care au aparţinut dacilor şi romanilor, săbii medievale, dar şi arme de foc.
Coordonatorul expoziţiei, istoricul