Toţi recunosc deci că lucrurile nu merg bine, că există corupţie, că în multe locuri se dau doctorate pe bandă rulantă, că examenele de bacalaureat sunt inconclusive pentru a folosi un eufemism , că programele gimnaziale şi liceale continuă să fie arhaice şi supraîncărcate, că universităţile private sunt, de cele mai multe ori, dubioase, când nu ca în cazul Spiru Haret pur şi simplu delictuale.
Şi totuşi s-ar mira observatorul nostru , cum se face atunci că proiectul legii este sabotat sau contestat din aproape toate părţile? Opoziţia îl contestă vehement şi, după o tergiversare de luni de zile în comisia de specialitate a Senatului, îl îneacă acum cu amendamente care, în cea mai mare măsură, dacă ar trece de plen, nu vor conduce decât la desfigurarea legii.
Opoziţia nu a reuşit să explice pentru ce, de pildă, eliminarea nepotismului din universităţi sau flexibilizarea programelor din preuniversitar, de pildă, sunt prevederi rele, iar imaginea pe care ea încearcă să o proiecteze cu ajutorul televiziunilor fidelizate este că proiectul ca orice iniţiativă a preşedintelui Băsescu sau a Guvernului Boc ar fi un dezastru. Iar dacă guvernul vrea să adopte legea prin angajarea răspunderii, opoziţia contestă iată, pentru a doua oară - procedura la Curtea Constituţională.
Dar chiar dinăuntrul coaliţiei există un sabotaj evident; dovadă chiar d-l Hărdău, preşedintele comisiei, care se arăta fericit că angajarea răspunderii tocmai fusese declarată neconstituţională. Nu e întâmplător faptul că UDMR a ameninţat cu părăsirea coaliţiei, dacă nu se iau anumite măsuri. Apoi există sabotajul căci altfel nu poate fi numit din partea Curţii Constituţionale (sau a unei majorităţi a membrilor săi), care, sub diferite pretexte, pentru a doua oară a blocat angajarea răspunderii guvernului. Chiar dacă acesta, profitând de echivocul unor formulări, va
