Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înmormântarea sopranei sinucigaşe, spectacol fără audienţă

Publicat in Adevarul, marți 23 noiembrie 2010 ·

Artista Roxana Briban (39 de ani) a fost condusă azi-dimineaţă de familie şi de foştii colegi pe ultimul drum după ce trupul ei neînsufleţit a fost depus la capela Herăstrău, acolo unde fanii şi-au putut lua adio de la ea.

Vocea puternică şi melodramatrică a acesteia a răsunat dintr-un casetofon purtat de un fost coleg pe tot parcursul drumului până la cimitirul Herăstrău, acolo unde a fost îngropată. Soţul sopranei, Alexandru Briban, a stat tot drumul în capul cortegiului, unde şi-a plâns soţia necontenit. Alături de el au stat tatăl acestuia şi sora artistei, care a ţinut în braţe tot timpul un tablou cu Roxana.

Locaţia, un obstacol în calea fanilor

În mod suprinzător, nu a fost foarte multă lume prezentă la ceremonie, doar câţiva apropiaţi şi colegi de-ai ei. În opinia unora, acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că sicriul nu a fost depus la Opera Naţională, un punct de reper mai vizibil pentru toată lumea. „Am sunat în trei locuri până am aflat unde o va înmormânta şi când am aflat locul nici nu ştiam cum să ajung. Sunt convinsă că mulţi au renunţat să vină pentru că nu ştiau unde se află această capelă şi nici cimitirul”, ne-a spus doamna Irina Stănoiu, una dintre fanele artistei.

Soţul sopranei a refuzat însă oferta Operei Naţionale, care a anunţat ieri că pune la dispoziţie, între orele 12.00 - 16.30, spaţiul foaierului instituţiei pentru a fi depus sicriul. „Sub nicio formă nu ne interesează să depunem sicriul la Operă. Directorul Operei a distrus-o şi ea l-a urât. Trebuia să-i dea spectacole, nu un loc în foaier”, declara ieri bărbatul îndoliat.

Roxana Briban s-a sinucis vineri, folosindu-se de trei metode pentru a fi sigură că nu există cale de întoarcere: a luat pastile, şi-a tăiat venele şi apoi s-a asfixiat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°