Compania GTS Telecom este al treilea furnizor alternativ de servicii fixe de telecomunicaţii după operatorii RCS&RDS şi UPC România şi printre puţinele companii telecom care au reuşit să crească în plină criză economică.
Dan Mihăescu, 40 ani, conduce GTS Telecom, unul dintre cei mai mari operatori alternativi specializaţi în furnizarea de servicii pentru corporaţii şi pentru alte companii telecom, din luna februarie a anului 2000.
A pornit afacerea cu doar patru oameni cu care a reuşit să facă şi primul milion de dolari. GTS Telecom România are în prezent 105 angajaţi şi a avut în 2009 o cifră de afaceri de 20 milioane euro cu venituri operative (EBITDA) de 5,2 milioane euro.
“Noi creştem cu 20 % pe an, însă 2009 a fost primul an mai greu pentru noi şi am avut o creştere de doar 3,9%, faţă de 2008. Cred că suntem printre puţinele companii telecom care au reuşit să crească în 2009. Cifrele oficiale arătau o scădere de 12-14% în anul 2009, faţă de 2008, în acest sector,” a declarat Mihăescu.
Cel mai important moment pentru companie, anul acesta, a fost achiziţia Datek.
“A fost cel mai mare pas pentru noi în România. Achiziţia face parte dintr-o strategie de dezvoltare la nivel regional. Au fost achiziţii toată vara la nivel regional, Interware în Ungaria şi Dial Telecom în Slovacia. Mai sunt câteva achiziţii pe care sperăm să le finalizăm acum”, a spus Mihăescu.
Ce a însemnat această achiziţie pentru GTS Telecom? “În primul rând acces la segemente de piaţă unde înainte nu eram foarte bine reprezentaţi, cum ar fi sectorul financiar bancar. La Datek am găsit o echipă foarte bună şi în prezent lucrăm la integrarea celor două companii.
De asemenea, ei au adus pentru noi 400 de km de fibră optică în plus peste ceea ce aveam noi. La nivelul Local Acces-ului sunt 1.200 de km”, a adăugat Mihăescu.
Principalii concurenţi
“