Documentarul "Lumea văzută de Ion B." produs de HBO România şi regizat de Alexander Nanau a luat premiul la categoria "Arts Programming", la cea de-a 38-a ediţie a Premiilor Emmy
Filmul care spune fabuloasa poveste a lui Ion Bârlădeanu (60 de ani), artistul excentric ale cărui colaje au ajuns dintr-o ghenă de gunoi de pe Moşilor pe pereţii celor mai importante galerii din lume, a câştigat premiul Gopo şi a fost selecţionat până acum la peste 30 de festivaluri.
Acum şi un Emmy, iar criticii de film îl descriu drept un film excepţional, aşa cum excepţională a fost şi călătoria lui Ion B. de la marginea societăţii în lumina expoziţiilor de artă contemporană.
Povestea filmului este una cu happy-end, însă pentru personajul lui principal happy-end-ul întârzie să se arate. La lansarea filmului, în decembrie 2009, Ion B. părea un om salvat şi le mulţumea galeristului Dan Popescu şi regizorului Alexander Nanau pentru că l-au scos din ghenă. Ceva mai târziu, văzând că tot sărac a rămas, spunea că e supărat pe galeristul Dan Popescu, că îi ţine lucrările la galerie şi pe el într-un demisol, fără să îl plătească.
Cu ajutorul regizorului Nanau, Ion B. s-a mutat de acolo într-un apartament de trei camere şi, pentru o zi, cea în care a cunoscut-o pe Angelina Jolie la Paris, a fost cel mai invidiat bărbat din România. Câteva luni mai târziu, însă, s-a întors iar la demisolul galeristului Popescu şi a reluat colaborarea cu el. Acum tot nefericit e. Când a aflat că filmul despre el a luat premiu la New York, Bârlădeanu a spus că nici nu vrea să audă. "Nici nu mai vreau să aud de film, Nanau e pe covorul roşu la New York şi eu stau aici, fără bani", a declarat Ion Bârlădeanu pentru gândul.
Premiat în faţa lui Rupert Murdoch
Povestea lui Ion B. şi a lumii lui filmate rămâne însă una excepţională, câştigând aseară, la New York, un