Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea : Laudele la adresa mea nu sunt exagerate

Publicat in rfi, marți 23 noiembrie 2010 ·

"Laudele la adresa mea din week-end nu mi se par exagerate", declară la RFI preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea. Reacţia vine după ce colegii ei de partid s-au întrecut în laude la adresa acesteia, la evenimentul din week-end, când a fost aleasă la şefia organizaţiei Bucureşti. "La Bucureşti, ca preşedinte de organizaţie, poţi să îţi rupi gâtul în orice moment", crede ministrul Dezvoltării şi Turismului.

"Laudele la adresa mea din week-end nu mi se par exagerate", declară la RFI preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea (audio). Reacţia vine după ce colegii ei de partid s-au întrecut în laude la adresa acesteia, la evenimentul din week-end, când a fost aleasă la şefia organizaţiei Bucureşti.

"Poate contrastând cu ceea ce spune zi de zi o anumită parte a presei despre mine, poate unora li s-a părut exagerat. Pe de altă parte, colegii care au venit acolo sunt colegi care au venit să mă susţină. Cei care nu ar fi avut cuvinte de laudă la adresa mea probabil că nu au venit. Este normal să exprime cuvinte de apreciere şi să motiveze votanţii să-şi exprime un vot pozitiv, că doar acesta a fost scopul prezenţei lor acolo. Deci nu mi s-a părut exagerat", spune ministrul Dezvoltării şi Turismului.

"Pe de altă parte, oamenii ăştia lucrează cu mine de ani de zile. Adică de ce ar fi mai credibili moderatorii de emisiuni în aprecierile la adresa mea, decât colegii care lucrează de ani de zile cu mine. Poate cei de la televizor greşesc şi colegii au dreptate", continuă Udrea.

Ea comentează şi faptul că secretarul general al PDL, Vasile Blaga a fost printre puţinii colegi care nu au lăudat-o : "Domnul Vasile Blaga a fost preşedinte la organizaţia Bucureşti, ştia exact la ce mă înham. Dacă la această organizaţie câştigi, toată lumea împarte câştigul şi meritele. Dacă pierzi, pierde numai liderul. Aşa a fost şi cu Vasile Blaga. Când a pierdut Capitala, a fo

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 21 minute
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum 40 minute
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 8 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 5 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 5 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°