Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Craiova - săracă, dar fudulă

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Primăria Craiova a cheltuit în acest an peste jumătate de milion de euro pentru achiziţionarea unui sistem de irigaţii în Parcul Tineretului şi a unor bănci şi pergole pentru înfrumuseţarea mediului ambiant. Pusă pe cumpărături în an de criză financiară profundă, primăria a trebuit să accepte în unele cazuri ofertanţi unici la licitaţiile organizate. Asta, în timp ce municipalitatea este datoare către regiile din subordinea sa. Dacă la euroii de mai sus adăugăm şi contractul pentru amenajarea iluminatului piaţetei din acelaşi Parc al Tineretului, suma sare de un milion de euro.

Unii spun că în an de criză e bine să cumperi, pentru că o vei face la preţuri mult reduse. Dacă, în schimb, ai datorii de plătit, e bine să te gândeşti de două ori înainte. Bineînţeles, sfaturile înţelepte de mai sus sunt valabile atunci când vine vorba despre banii proprii. Dacă sunt bani publici, lucrurile se schimbă. Gazeta de Sud v-a prezentat acum câteva săptămâni cum primăria a cheltuit aproape 15.000 de euro pentru vopsitul unor stâlpi de iluminat public din Parcul „Romanescu“, operaţiune care cade, de fapt, în sarcina Regiei de Administrare a Domeniului Public Dolj. În mod ciudat, la licitaţia cu pricina s-a prezentat o singură societate, iar Regia s-a făcut că plouă, deşi în acea perioadă angajaţii ei îşi făceau griji dacă a doua zi vor mai avea de lucru. Şi toate din cauza lipsei fondurilor.

Licitaţii cu un singur ofertant

GdS a descoperit, însă, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi alte licitaţii organizate de primărie, pe sume mult mai mari, unele dintre ele, de asemenea, cu ofertanţi unici. Să nu vrea firmele să câştige un ban cinstit? Sau alta este explicaţia? Să le luăm pe rând.

Pe 3 iunie anul acesta, primăria a semnat un contract pentru achiziţia de construcţii modulare prefabricate. Asta înseamnă un foişor din lemn

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 22 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 53 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 31 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 25 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°