Omul de afaceri Gheorghe Caruz susţine că acţiunea de natură comercială pe care a iniţiat-o una dintre firmele sale - SC "Soroli Cola" - împotriva Administraţiei Pieţelor va repara nedreptatea pe care susţine că a îndurat-o în scandalul "Magazin în Piaţa Microhală".
"Am luat act de rezoluţia dată de procuror în cazul plângerii noastre penale împotriva Simonei Drăghincescu, în sensul neînceperii urmăririi penale. Chiar dacă nu reprezintă caz penal, acţiunile fostului director al DAPT ne-au obstrucţionat activitatea, iar această încălcare a legii se va rezolva prin procesul de natură comercială ce se află pe rol la Tribunalul Brăila", a declarat Caruz.
În fapt, "Soroli Cola" a dat în judecată Administraţia Pieţelor şi a cerut despăgubiri de 178.000 lei reprezentând profit nerealizat în jumătate de an, de pe urma unor spaţii în Piaţa Microhală.
Reamintim că firma respectivă a depus şi o plângere penală împotriva fostului director al Administraţiei Pieţelor Simona Drăghincescu pe care o acuză a abuz în serviciu, plângere care a primit rezoluţia NUP (neînceperea urmăririi penale). Omul de afaceri Gheorghe Caruz susţine că acţiunea de natură comercială pe care a iniţiat-o una dintre firmele sale - SC "Soroli Cola" - împotriva Administraţiei Pieţelor va repara nedreptatea pe care susţine că a îndurat-o în scandalul "Magazin în Piaţa Microhală".
"Am luat act de rezoluţia dată de procuror în cazul plângerii noastre penale împotriva Simonei Drăghincescu, în sensul neînceperii urmăririi penale. Chiar dacă nu reprezintă caz penal, acţiunile fostului director al DAPT ne-au obstrucţionat activitatea, iar această încălcare a legii se va rezolva prin procesul de natură comercială ce se află pe rol la Tribunalul Brăila", a declarat Caruz.
În fapt, "Soroli Cola" a dat în judecată Administraţia Pieţelor şi a cerut despăgubiri de