Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedeapsă pentru preotul Crecan

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Sinodul Mitropoliei Banatului a hotărât "dezbrăcarea de sutană" a preotului Daniel Crecan, de la biserica din Bocşa Montană.

Sinodul Mitropoliei Ortodoxe a Banatului s-a pronunţat în cazul recursului preotului paroh Daniel Crecan, de la biserica din Bocşa Montană, judeţul Caraş-Severin, care a contestat sancţiunea depunerii din treapta preoţiei dispusă de Consistoriului eparhial al Epis-copiei Caransebeşului. Acesta a intrat în atenţia Oficiului canonic-juridic al Episcopiei Caransebeşului după ce, în data de 23 mai a.c., în Duminica Rusaliilor, când biserica din Bocşa Montană îşi serba hramul, l-a invitat pe preotul romano-catolic Rolf Philip Schoenenberg să slujească împreună Sfânta Liturghie, după care a dat Sfânta Împărtăşanie credincioşilor catolici prezenţi în biserică. Această slujire de la un singur altar a fost considerată o încălcare deliberată a învăţăturii de credinţă ortodoxă, care spune că nu-i este îngăduit nici unui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine şi Ierurgii cu slujitori ai altor culte, şi, în consecinţă, Daniel Crecan a fost judecat, în data de 19 octombrie, de Consistoriul eparhial al Episcopiei Caransebeşului şi sancţionat cu depunerea din treapta preoţiei.

Sancţiune menţinută

Această sancţiune a fost atacată cu recurs la Consistoriul Mitropolitan din Timişoara, cea mai importantă instanţă de judecată bisericească pentru clericii de mir, preoţi şi diaconi în funcţiune şi pensionari din cadrul Mitropoliei Banatului. Întrunită în şedinţă de judecată la reşedinţa mitropolitană de la Timişoara, la sfârşitul săptămânii trecute, cea mai importantă instanţă bisericească din cadrul Mitropoliei Banatului a respins recursul preotului cărăşean şi a hotărât înlăturarea sa definitivă de lângă cele sfinte. Conform sentinţei, Daniel Crecan şi-a pierdut dreptul de a mai oficia slujbe religioase şi de a mai purta, în orice împreju

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 39 minute
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

Netanyahu afirmă că uciderea liderului suprem al Iranului va „pune capăt conflictului”

Mediafax acum o ora
Netanyahu a refuzat să excludă posibilitatea de a-l viza pe liderul suprem al Iranului, afirmând că „asta nu va escalada conflictul, ci va pune capăt conflictului”, notează AlJazeera. Într-un interviu acordat ABC News, Netanyahu a fost întrebat dire

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Danemarca îşi întăreşte supravegherea în Marea Nordului şi în Marea Baltică cu două drone maritime autonome

Adevarul acum o ora
Danemarca a testat luni două drone maritime autonome în Marea Baltică și în Marea Nordului, întârindu-şi supravegherea în zonă, după incidentele legate de distrugerea unor cabluri subacvatice de telecomunicaţii.

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 10 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Rusia își modernizează instalațiile nucleare din apropierea granițelor cu Europa. Ce arată imaginile din satelit

HotNews acum o ora
Imagini din satelit arată că Rusia și-a extins și modernizat cel puțin cinci instalații nucleare în apropierea granițelor cu Europa în ultimii ani, a relatat luni postul suedez de televiziune SVT, citând imagini noi obținute de la Planet Labs. Una d

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 4 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

OFICIAL | Ovidiu Burcă este noul antrenor al Sepsi OSK. Când conduce primul antrenament și antrenorul secund cu care merge la Sfântu Gheorghe

Pro Sport acum 3 ore
Ovidiu Burcă (45 de ani) nu a mai semnat cu Chindia Târgoviște, însă va antrena tot în Liga 2 în sezonul următor, 2025-2026. Cel care ultima dată a antrenat la SC Oțelul Galați, în prima ligă, este noul antrenor al echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Al Pacino, primul star de la Hoolywood primit în audienţă de Papa Leon al XIV-lea

Adevarul acum o ora
Al Pacino a devenit primul star de la Hollywood primit în audiență de Papa Leon al XIV-lea, într-o întâlnire simbolică desfășurată la Vatican, unde s-a discutat despre valori comune precum familia, compasiunea și moștenirea culturală.

Mircea Rednic este noul ANTRENOR al lui Standard Liege. „Sunt foarte onorat să mă întorc acasă”

Gandul acum 3 ore
Mircea Rednic e noul antrenor al lui Standard Liege, după ce luna trecută plecat luna trecută de la UTA. Din 2000, Rednic a început cariera de antrenor și este campion în 2003 cu Rapid, campion în 2007 cu Dinamo, câştigător al Cupei României în 2002

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

15°/29°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

12°/29°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/32°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°