Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu Cârţu la psihiatru

Publicat in Gandul, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Sorin Cârţu a spart un geam de la banca de rezerve a stadionului din Basel. Gestul se va lăsa cu o amendă, pe care o va plăti din buzunarul lui, cum l-a şi anunţat şeful clubului CFR Cluj, dar se pare că nu este suficient. Mircea Rădulescu vrea să-l trimită la psihiatru. Pe el şi pe alţi antrenori care stau mai mult prin tribune decât pe marginea terenului. Doar că este un gest inutil. Ce să facă Sorin Cârţu la psihiatru? Ce să-i spună? Că are ieşiri violente necontrolate? O ştie el foarte bine, o ştim şi noi la fel de bine. De fapt, cine din România nu-l cunoaşte pe Cârţu şi celebrul lui comportament? În mod sigur este cel mai eliminat, suspendat şi amendat antrenor din istoria fotbalului românesc. Ieşirile nervoase l-au dus şi pe patul de spital, dar viaţa lui nu s-a schimbat cu nimic. Şi nu se va schimba niciodată. În parte pentru că asta este firea lui de coleric, dar şi pentru că antrenează în România. Prof. univ. dr. Florin Tudose, celebrul psihiatru, a declarat pentru gândul că a văzut şi el ieşirea lui Cârţu din meciul cu Basel, dar nu l-a surprins deloc. Se aştepta ca antrenorul să facă aşa ceva şi are şi o explicaţie: "Dacă jucătorii ar asculta ce le cere el şi nu ar face ce vor ei pe teren, poate că ieşirile acestea violente ar fi mai rare", crede Florin Tudose, dar noi ştim că este practic imposibil. În Anglia, Sir Alex Ferguson antrenează pe Manchester United de 24 de ani, Arsene Wenger pe Arsenal de 14 ani, şi nu sunt exemple singulare. La noi, CFR Cluj a ajuns la zece antrenori în şase ani, iar zilele lui Cârţu pe banca tehnică a campioanei României par numărate. Pentru că, nu-i aşa, la Cluj, dacă ceva merge prost, de vină este mereu antrenorul. Niciodată jucătorii. Iar Cârţu se va simţi mai bine doar după ce va fi dat afară de la CFR Cluj. Altfel, la ce fotbalişti este obligat să antreneze, are şanse mai mari să ajungă din nou în spital decât să

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO.Doliu în lumea muzicii Artistul american D’Angelo a murit la doar 51 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Cunoscutul artist american D’Angelo, unul dintre cei mai influenți muzicieni de soul ai generației sale, a murit la vârsta de 51 de ani, potrivit informațiilor confirmate de surse apropiate familiei pentru TMZ, scrie Daily Mail. Câștigător a patru p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum o ora
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 44 minute
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

„Guvernare fără PSD nu se poate”. Olguța pune presiune pe Bolojan: „Ne retragem din Coaliție dacă propunerile noastre nu trec”

Adevarul acum 2 ore
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a amenințat cu retragerea PSD de la guvernare dacă proiectele partidului nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 5 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna din Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna, din etapa a treia a grupei Europa League. Partida se joacă pe Arena Națională joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Prețurile biletelor sunt următoarele: După meciul cu Bologna, FCSB va mai juca

Vremea

București
acum

12°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

5°/13°
mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

12°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/16°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°