De mai bine de un an, fotbalistul e în relaţii reci cu părintele său spiritual, turcul Huseyin Tekinalp. Pe vremuri, singurul om căruia Bănel Nicoliţă îi zicea „tata“ era turcul Huseyin Tekinalp, mai ales că părintele său biologic pleca de acasă cu lunile.
Huseyin l-a adus la Dacia Unirea Brăila şi i-a dat de la încălţări şi haine până la maşină şi apartament, plus tone de alimente pentru cei de acasă. Totul pe când "Jardel" era un puşti amărât de 15 ani, căruia aproape nimeni nu-i prevedea un viitor strălucit în fotbal. De mai bine de un an, relaţiile dintre cei doi s-au răcit, iar turcul Tekinalp evită acum să mai vorbească despre cel pe care l-a tratat la un moment dat ca pe propriul copil. "Vă rog frumos, nu mă mai întrebaţi nimic de Bănel. E un fotbalist foarte mare acum, ce aş putea zice eu despre Bănel?! Întrebaţi-l pe Gigi Becali, e mult mai în măsură să vă răspundă. Nu ştiu dacă mai sunt «tata» pentru Bănel, dar el ştie unde să mă găsească, dacă vine în Brăila şi vrea să stăm de vorbă sau să bem un ceai. Vreţi să vorbim despre trecut? N-are rost, ştie toată Brăila şi toată România ce-am făcut eu pentru Bănel Nicoliţă", ne-a
spus Huseyin Tekinalp cu tristeţe în glas.
S-au certat de la bani
Motivul răcirii relaţiilor dintre Bănel şi Huseyin e de ordin financiar. La 9 martie 2009, turcul Huseyin Tekinalp a depus la Tribunalul Brăila o adresă prin care solicita bani de la Bănel Nicoliţă.
Omul de afaceri susţinea că fotbalistul se afla în continuare sub contract cu una dintre firmele sale, Turk Rom San Brăila, şi că stelistul i-ar fi datorat suma de 900.000 de dolari, întrucât Bănel s-ar fi transferat la Steaua fără acordul său. „Înainte vorbeam mereu la telefon, dar pentru că în ultima vreme am insistat mai mult să discutăm pe această temă, de la un moment dat nu mi-a mai răspuns la telefon. Pentru «Jardel» eu aş renunţa la ace