Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concediul lăsat pe ultima sută de metri, mai ieftin cu 30%

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Cei care şi-au păstrat vacanţa pentru ultimele luni ale anului se pot bucura de ofertele last minute. Printre cele mai atractive destinaţii se numără Egipt, Austria şi Ungaria. Sursa: REUTERS

O vacanţă contractată cu puţin timp înainte de plecare poate fi o alegere mult mai ieftină decât de obicei. Acest lucru se întâmplă doar în cazul rezervărilor last minute, devenite destul de populare în rândul românilor, care, contrar vesticilor, nu-şi planifică vacanţa cu mult timp înainte de momentul plecării.

Cei care vor să plece săptămâna aceasta în croazieră în Egipt, Iordania, Israel vor scoate din buzunar 299 de euro pentru opt zile pe mare (ofertă Dal Travel). Tariful include cazarea, pensiunea completă (trei mese şi trei gustări pe zi) şi accesul la toate facilităţile vasului (sală de fitness, piscină, bibliotecă). Însă plecarea este pe 25 noiembrie.

Croazieră prelungită pe Nil, la preţuri de la 639 de euro

Tot în Egipt, de data aceasta plecarea este de Moş Niculae, cei interesaţi pot contracta o vacanţă la Sharm-el-Scheikh, în regim demipensiune. Preţul: 339 de euro (ofertă Calibra Travel). Tariful include biletul de avion, transferurile, asistenţă turistică şi şapte nopţi cazare la un hotel de trei stele.

Cine dispune de mai mult timp liber în această perioadă poate opta pentru o croazieră pe Nil, de 12 zile, al cărei preţ este 639 de euro (ofertă J’Info Tours). Cazare pe uscat se face în hoteluri de patru stele, în regim demipensiune, iar vasul pus la dispoziţia turiştilor este clasificat la cinci stele. Tariful include şi biletul de avion pe ruta Bucureşti-Cairo şi retur.

Vacanţe în capitale europene

Pieţele de Crăciun sunt o mi nunăţie pentru turişti. Cei care nu şi-au făcut încă planuri de Sărbători, pot alege din ofertele last minute ale agenţiilor de turism. O vacanţă de două zile la Budapesta şi înc

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 53 minute
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum o ora
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 4 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 28 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 5 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

27°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

27°
vin.

17°/38°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°