Testamentul „Crăişorului”, litografii originale, picturi şi documente ale Marii Adunări Naţionale de la Blaj, din 2/15 mai 1848, portrete ale făuritorilor Revoluţiei de la 1848, precum şi puşti folosite de revoluţionarii de la 1848 sunt doar câteva dintre obiectele pe care le pot vedea braşovenii, până în 18 februarie, la Muzeul Casa Mureşenilor. Expoziţia „In memoria - 1848 - 1849 în Transilvania”, vernisată ieri, aduce în faţa braşovenilor mărturii fotodocumentare originale şi valoroase cu privire la cele mai importante personalităţi ale revoluţiei paşoptiste, între acestea individualizându-se imaginea lui Avram Iancu.
„Expoziţia aceasta este un eveniment deosebit pentru noi. Reuşim să aducem în atenţia braşovenilor personalităţi ale Revoluţiei de la 1848 din Transilvania. De aceste personalităţi, familia Mureşenilor a fost legată prin fire văzute şi nevăzute de tot ceea ce a însemnat fenomenul revoluţionar de la 1848-1849 din Transilvania. Avem în faţă o perspectivă românească asupra evenimentelor, ilustrată prin personalităţile vremii. Am pus accent în această expoziţie pe o figură reprezentativă a Revoluţiei, cea a lui Avram Iancu”, a declarat, ieri, la vernisare, Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureşenilor”.
Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional al Unirii Alba-Iulia şi Muzeul de Istorie „Augustin Bunea” din Blaj, de unde provin toate exponatele. „Muzeul nostru a intrat în posesia majorităţii acestor exponate prin eforturile ASTREI care le-a strâns şi le-a donat muzeului nostru în 1929 cu ocazia Serbărilor Unirii care au marcat zece ani de la Unirea din 1918. Am adus la Braşov şi o serie de fotografii originale care au scăpat de la distrugere, ştiut fiind faptul că autorităţile habsburgice aveau drept scop distrugerea amintirii oricărui lider român”, a spus la vernisaj, Ionela Mircea, curatorul expoziţiei. Testamentul „Crăişorului”, litog