Deşi este aşezată pe o mină de aur, localitatea Roşia Montană este aproape depopulată. Tinerii au plecat în alte părţi să-şi continue studiile, în lipsa perspectivelor economice locale, străzile satului fiind călcate, în prezent, mai mult de bătrâni. Generaţia tânără de roşieni, împrăştiată prin toate colţurile ţării vrea să se întoarcă acasă, după terminarea studiilor, dar, înainte de asta, trebuie sa aibă la ce să se întoarcă, adică la un loc de muncă şi o viaţă decentă. Pentru acest lucru, studenţii roşieni s-au unit într-o asociaţie, pentru a putea a avea un cuvânt în dezbaterile privind viitorul Roşiei Montane.
„Un grup de studenți entuziaști, care își iubesc comuna unde s-au născut și au crescut și unde își doresc să se poată întoarce, după terminarea facultății” – așa s-au descris membrii Asociației Studenților din Roșia Montană (ASRM), organizație care s-a prezentat, miercuri, la Alba Iulia, oraş unde învaţă unii dintre ei şi de care îi leagă multe lucruri frumoase.
Tinerii au înfiinţat această asociație pornind de la convingerea că Roșia Montană are viitor, dacă vor avea motive să se întoarcă acasă după absolvire, să poată lucra și trăi decent. „Am văzut cum, de-a lungul copilăriei noastre, viața la Roșia Montană a devenit tot mai grea. Oamenii nu-și mai găseau de lucru, făceau naveta zeci de kilometri, ca să aibă cum să-și întrețină familiile și visau să-și trimită copiii la facultate. Noi suntem acești copii, acum studenți în diverse centre universitare, la Alba Iulia, Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu sau în alte părți. Ne iubim comuna și nu vrem să vedem că se stinge. Ne dorim ca Roșia Montană să redevină locul acela frumos din poveștile bunicilor și străbunicilor noștri”, a declarat vicepreședintele ASRM şi membru fondator, Daniela Petaca.
ASRM este o organizație cu caracter civic, apolitică și non-profit, care militează pentru implica