Ajutoarele de stat pentru minele de cărbune trebuie reduse gradual până atunci
Sumele vor acoperi costurile pentru cercetare şi investiţii tehnologice prevăzute pentru a reduce emisiile poluante
Considerând că închiderea minelor necompetitive nu va determina reducerea emisiilor de CO2, ci va avea consecinţe sociale serioase, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care prelungeşte termenul-limită pentru operaţiunile de subvenţionare a producţiei de huilă până la 31 decembrie 2018. Raportul Rapkay a fost adoptat cu 465 voturi pentru, 159 împotrivă şi 39 de abţineri.
Minele care se bazează pe ajutor pentru operare se află mai ales în regiunea Ruhr din Germania, în nord-vestul Spaniei şi în Valea Jiului din România. Proporţia cărbunelui în producţia de electricitate din România este de aproximativ 40%, din care majoritatea este huilă.
"Închiderea unor astfel de mine a fost principalul punct al dezbaterii cu deputaţii europeni, având în vedere că termenul propus de Comisia Europeană (1 octombrie 2014) este considerat arbitrar. Termenul-limită pentru închiderea minelor trebuie să asigure o soluţie acceptabilă din punct de vedere social, fără să antreneze concedieri în masă în anumite state membre", se arată în textul adoptat de deputaţi.
Membrii Parlamentului European propun de asemenea ca ajutorul de stat să acopere costurile pentru cercetare şi investiţii tehnologice prevăzute pentru a reduce emisiile poluante.
Actualul regulament al cărbunelui expiră la 31 decembrie
Consiliul trebuie să ia o decizie pe 10 decembrie privind adoptarea unui nou regulament, pentru a înlocui "regulamentul privind cărbunele", care nu va mai fi valabil începând cu 31 decembrie 2010.
Conform unui plan de închidere, unităţile de producere a cărbunelui trebuie închise definitiv, dacă ele nu au devenit c