Directorului Institutului Român de Seismologie Aplicată, Victorin Toader, a declarat că în ultimele două zile a fost înregistrat un maximum de activitate seismică în România, unde au avut loc, deja, 16 cutremure.
"Trecem prin cea mai activă perioadă din punct de vedere seismic de la începutul anului. Din 6 noiembrie s-a înregistrat o accentuare a seismicităţii în zona Vrancea. Până în 11 noiembrie au fost câte unul sau două cutremure zilnic, apoi a urmat o pauză, iar din 14 noiembrie au reînceput. În 23 şi 24 noiembrie s-au produs cele mai multe, câte 8. Este vorba, în general, de cutremure mici, sub 2 grade", a explicat pentru Adevărul Victorin Toader, directorul IRSA. Deşi această perioadă va mai dura aproximativ două zile, nu trebuie însă să ne îngrijorăm, a mai spus Toader, citat de realitatea.net.
Un cutremur de 4,8 grade s-ar putea produce pâna la sfârşitul anului
Noi cutremure se vor produce în următoarea perioadă în România, însă nu vor depăşi 5 grade pe scara Richter, potrivit directorului Institutului Român de Seimologie Aplicată. El a mai spus că, până la sfârşitul anului, cutremure de intensitate mică se vor produce în Vrancea şi este posibil ca aceste cutremure să se simtă în Bucureşti, Iaşi şi Galaţi.
Seismologii spun însă că nu avem motive de îngrijorare pentru că nu există pericolul producerii unui cutremur de peste 7 grade pe scara Richter. Activitatea seismică intensă din zona Vrancea este normală în perioada octombrie-noiembrie, potrivit reprezentanţilor Institutului de Seismologie. "Aceste cutremure depăşesc normalul, pentru prima oară avem o seismitate atât de ridicată. În perioada octombrie şi noiembrie seisimitatea e mai ridicată în zona Vrancea. Statistic seismele mai mari se produc în acest sfârşit de an. Nu e motiv de teamă, pentru noi e un moment de analiză. Tendinţa e de creştere, dar nu e atât de rapidă ca să apar