Doi dintre ei au fost găsiţi în agonie şi duşi de urgenţă la veterinar. Oamenii care au grijă de câinii fără stăpân spun că de vină este proprietarul unui magazin din zonă care s-a declarat, spun aceştia, duşman înverşunat al patrupedelor.
Evenimentul petrecut ieri după-amiază, în cartierul Negru Vodă, a pus pe jar iubitorii de animale din zonă, care îşi acuză unul dintre vecini că a aruncat otravă , în mod intenţionat, câinilor comunitari de care au grijă.
Mai mult, una dintre giurgiuvencele care hrăneşte patrupedele din jurul blocului spune că l-a văzut pe bărbat chiar când le arunca animalelor hrană otrăvită.
„Eram la geamul din bucătărie. Mi s-a părut suspect când l-am văzut că s-a apropiat de câini şi le-a dat să mănânce. N-a mai făcut-o până atunci.Am ieşit să văd ce se întâmplă şi atunci am văzut că unul dintre ei avea spasme şi spumă la gură”, spune Gabriela Motea, una dintre giurgiuvencele care are grijă de câinii fără stăpân.
Patrupedul a fost dus de urgenţă la cabinetul veterinar din zonă chiar de către cea care avea grijă să-l hrănească în fiecare zi alături de alţi câţiva câini fără stăpân.
„Era al meu, îl castrasem.Am grijă de el de doi ani. Îl hrăneam în fiecare zi. Medicul veterinar mi-a confirmat că a fost otrăvit şi voi scoate chiar şi certificat care să dovedească acest lucru. L-am salvat dar mi-a fost teamă pentru el”, spune Constanţa Oanţă.
Femeia are în apropierea blocului un garaj unde găzduieşte căteva pisici şi câini fără stăpân. Pentru fiecare are hrană şi spune că nici unul dintre aceştia nu este agresiv, ba mai mult pisicile i-au scăpat vecinii de şobolani.
„Câinii sunt agresivi şi atacă oamenii”
Norocos a fost şi cel de-al doilea câine otrăvit pe care femeile l-au salvat cu apă cu sare. Nu aceeaşi soartă au avut şi ceilalţi, neştiindu-se numărul lor, care au mâncat din