Mai mulţi tineri de la Colegiul „Ion Maiorescu” din Giurgiu sunt pe punctul de a înfiinţa prima Asociaţie a Tinerilor Cineaşti din România. Mai apoi, liceeni vor să revoluţioneze lumea filmului prin crearea genului „teatru de cinema”, dar vor să amenajeze şi un cinematograf comercial pentru ca giurgiuvenii să poată viziona pelicule celebre sau filme făcute chiar de tinerii din judeţ.
Grig Vulpe, în vârstă de 16 ani, este elev în clasa a XI-A D la Colegiul Naţional „Ion Maiorescu” şi, fiind susţinut de mai mulţi colegi de-ai săi, a luat iniţiativa de a înfiinţa Asociaţia Tinerilor Cineaşti. Tinerii sunt membri ai Cercului Cultural Maiorescu şi fac parte din Consiliul Şcolar al Elevilor. Grig a participat deja cu scenarii de film la Festivalul TIFF de anul acesta, la atelierul de film pentru tineri, aşa că, spune el, există cel puţin o minimă experienţă necesară proiectelor pe care vor să le pună în practică.
„ Noi vrem să dezvoltăm proiecte audio-video. Sunt două idei care vor fi puse în practică după înfiinţarea Asociaţiei. Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor din Giurgiu vrea să facem un cinema comercial. Este nevoie de un spaţiu adecvat, de obţinerea drepturilor de vizionare. E un pic mai greu”.
Proiecţii la Stand-Up Caffe
Aşa că, ne spune Grig, mai întâi vor să facă filme pe care mai apoi să le difuzeze în Giurgiu. Au venit cu ideea unui „teatru de cinema”. Adică, tinerii se vor folosi de scena Teatrului Valah, de decorurile instituţiei, eventual şi de actorii profesionişti, pentru a filma scurt-metraje.
„ Deocamdată venim fiecare cu ce are acasă, eu am camera mea video, am un coleg cu calculator pe care se poate face montajul. Pentru toate acestea însă, aşteptăm semnarea unui parteneriat între liceu şi conducerea Teatrului Valah, care s-ar putea realiza zilele acestea. Prin contract, Teatrul Valah s