Comisia Europeană dă României două luni să se conformeze normelor UE care prevăd o separare clară între factorii de decizie din domeniul telecomunicaţiilor şi furnizorii de servicii de telecomunicaţii, dând ca exemplu Romtelecom şi Radiocomunicaţii, la care statul, prin Ministerul Comunicaţiilor, este acţionar. Recent, în cadrul unui interviu acordat ziarului "Adevărul", ministerul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, spunea că "statul trebuie să aibă acţiuni la aceste companii şi să le vândă atunci când este momentul, însă nu acum".
"Comisia a adresat o cerere oficială României prin care îi solicită acesteia să se conformeze acelorași norme. Această separare este esențială pentru păstrarea imparțialității autorităților naționale de reglementare în domeniul telecomunicațiilor, garantându-se astfel o reglementare echitabilă pentru consumatori și pentru întreprinderi, precum și menținerea concurenței. Cererea adresată României ia forma unui „aviz motivat” în cadrul procedurilor în constatarea încălcării dreptului UE. Dacă România nu se conformează în termen de două luni, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție în acest sens", se arată în comunicatul Comisiei Europene.
CE arată cartonaşul galben: Ministerul Comunicaţiilor joacă un rol dublu
Potrivit oficialilor europeni, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) exercită competenţe de reglementare, precum alocarea şi atribuirea frecvenţelor radio (de exemplu, adoptarea planului naţional de frecvenţe şi elaborarea hotărârilor de guvern privind gestionarea spectrului de frecvenţe radio) şi, în acelaşi timp, are drept de proprietate şi control asupra activităţilor a două companii de telecomunicaţii - Romtelecom şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR).
Prin MCSI, statul român controlează integral SNR şi un număr de acţiuni reprezentând 45,99% din capitalul soc