Scandalurile recente din Ministerul de Interne, care demonstrează legăturile strânse dintre şefi ai poliţiei şi clanurile interlope, nu sunt nici primele şi, cu siguranţă, nu vor fi nici ultimele. Abia ne-am obişnuit. Rămâne însă o întrebare, poate naivă, dar care nu poate fi ocolită: cum s-au apropiat totuşi atât de mult cele două lumi, care, în esenţă, trebuie să fie atât de diferite?
Un răspuns la îndemână ar suna sec: banii. Se ştie că banii reprezintă liantul care, teoretic, poate lega două lumi diametral opuse. În cazul poliţiştilor care fac afaceri, petrec, mănâncă sau dorm în casele interlopilor, explicaţiile nu pot fi atât de simple. Iată câteva argumente.
Lumea interlopă din România este, de regulă, asociată cu luptele de stradă şi cu infracţionalitatea cea mai murdară: trafic de droguri sau de persoane, şantaj, răpiri, taxe de protecţie etc. Să luăm ca exemplu doar cazul Piatra Neamţ. După cum a scris România Liberă în ziarul de ieri, oamenii lui Mararu sunt acuzaţi că în 2008 ar fi vrut să fure pur şi simplu un hotel, punându-le sabia la gât proprietarilor şi cerându-le să semneze actele de cedare a imobilului. Deci iată dovada că nu vorbim aici de oameni de afaceri rafinaţi, evazionişti inteligenţi, „gulere albe", ci de personaje violente care îşi rezolvă problemele cu sabia în mână. Cu toate acestea, pentru domnul Şoric, şeful Poliţiei Neamţ, membrii clanului Mararu sunt onorabili şi merită protejaţi de acuzaţiile ziariştilor care, culmea, le-ar fi făcut o nedreptate. („De ce le spuneţi «interlopi»? Pentru că dau bani cu camătă?") Nedumerirea lui Şoric în acest subiect nu este nici pe departe un caz singular.
Poate vă mai amintiţi că anul trecut şeful Poliţiei din Slobozia, Iosif Chirică, a fost filmat în stare de ebrietate, dormind în casa unui interlop local. Şi de data aceasta noi am fost scandalizaţi, s-au scris sute de articole