Sânge, dramă, funii legănate de vânt. Pungi de plastic înfăşurate în jurul gâturilor vineţii, cearcăne adânci, săpate în chipuri definitiv îngheţate. Cadru detaliu: degete subţiri, palide, încremenite într-un ultim gest interpretabil. Plan general: oamenii cenuşii adunaţi să amuşine mirosul fetid al celor rămaşi suspendaţi într-o viaţă în care nimeni nu le va da mult căutatul răspuns.
O zi, două, trei ştirile se clădesc din umorile pe care le lasă în urmă -încă în această lume- sinucigaşul. Se strâng şi se pun la dosar ultimele clipe ale celui care a sărit voit pragul. Se storc lacrimi, tânguieli, jelanii. Sunt storşi de declaraţii oamenii mortului. Led-ul roşu al camerei le străpunge retina dincolo, către circumvoluţiunile încă tremurânde în urma şocului.
Plânge, zbiară, se zbate – mai lasă-l în live- un pic- un minut- o secundă. Hai, mă, smulge-ţi părul, varsă-ţi oful, aici în faţa noastră. Suntem intimi, nu te intimida! – e doar o cameră de filmat şi … restul lumii.
Mai trece o zi, rictusul de pe faţa albastră e un verdict irevocabil. Impasibil! Deasupra lui, sateliţii trimit către necrofagi detalii simpatice despre ultima glumă, ultimul rând scris, ultima fotografie. Disecţia, autopsia se execută le scenă deschisă. Sufletul care încă se izbeşte dezorientat de porţile lumilor asistă el însuşi la dezbaterile interminabile de la tv.
Regia de la Necro Tv funcţionează ireproşabil. Hai acum un prim plan cu soţul, camera 3, urmăreşte-l pe tată. Cam 5 un detaliu cu numele de pe cruce şi hai, mai cu simţ artistic – un pan de pe coşciug pe faţa fiului – cam 2, vezi că leşină bunica. detaliu cu perfuzia. Vezi în dreapta florea aia de numauita cu lumânarea în nonsharf! Ce frumoooss! Bai Copola, Hai că moare audienţa! Cine e la groapă? Avem fibră la groapă?
Şi tot aşa …până când sinucigaşul e aspru certat, pălmuit, judecat, închinat,