Băsescu, Berlusconi şi Sarkozy sunt cei mai pitoreşti şefi de stat din Europa acestor ani.
Cândva, Traian Băsescu a zis după o baie de mulţime reuşită că se va duce des la Piaţa Universităţii să vadă lumea şi s-o converseze. Fireşte, a uitat a doua zi după alegeri năstruşnica promisiune. Mă rog, a fost un spectacol mediatic, regizat ca înainte de '89, cu susţinători entuziaşti şi televiziuni complezente. Şi totuşi, ce exerciţiu interesant ar fi fost dacă s-ar fi ţinut de cuvânt! Mă gândesc ce s-ar întâmpla acum dacă ar apărea aşa, într-o duminică după-amiază, ca în vremurile lui de glorie, şi ar încerca un „dialog cu poporul"? Cred că i-ar trebui vreo zece SPP-uri să-l protejeze de entuziasmul maselor. Dacă în 2007 şapte din zece erau de partea sa, acum nouă din zece sunt contra. D'aia acum preferă, cum am văzut recent, să intre în direct - prin telefon -, de la distanţă, cu România la miezul nopţii. Având domnia sa insomnii, a sunat la o televiziune, „să se bage în vorbă". Nimic prezidenţial, măreţ, sobru în această atitudine. Doreşte să mai aflăm că încă e cu mâinile pe manşe şi mai are ceva de zis. Dacă am uitat cumva...
De ce a intervenit by phone la teve? Băsescu este excedat de reacţiile negative la imaginile cu aşa-zisul dialog al său cu Nicolas Sarkozy, când preşedintele francez s-a iritat de insistenţele „părţii române", reprezentată de locatarul de la Cotroceni. Băsescu s-a pus singur într-o postură umilitoare, cam lipsită de onoare şi ştaif. Nu ştiu care sunt uzanţele, dar bănuiesc că nu merge să agăţi un oficial la nivel înalt ca într-un birt din Constanţa. Nu ai cum să opreşti un şef de stat bătându-l pe umăr ca să-i plasezi o chestiune care ţine de agenda oficială. Asta se face cel mult între prieteni şi Băsescu nu se găsea între prieteni; acolo nu are. Pentru lucruri serioase sunt prevăzute din timp întâlniri în cadrul stabilit de serviciil
