Este normal ca atunci cand se stinge o personalitate precum Adrian Paunescu, sa apara opinii si articole numeroase despre viata si activitatea sa. Ceea ce surprinde insa este divergenta parerilor exprimate, care merg de la a-l urca pe cruce ca talhar pana la lauda dusa peste limita decentei.

De vina pentru aceasta stare de lucruri este faptul ca ziaristul roman se preocupa de omul Paunescu cu prea multa patima, judecandu-i faptele trecerii lui prin viata de parca ar fi trait pe Luna, in loc sa urmareasca relatia poetului cu societatea romaneasca a timpului sau, singura care de fapt conteaza in evaluarea sa ca persoana publica.

Sa ne amintim: Cine ai fost tu, Adriane? (I)

Adrian Paunescu, prin intermediul revistei Flacara al carui redactor sef a fost, a pus la baza edificiului comunist prima bomba cu explozie intarziata. A doua a fost Cenaclul Flacara.

Raportul Tismaneanu face greseala sa puna pe acelasi plan festivalul Cantarea Romaniei cu Cenaclul Flacara, doua evenimente in care daca se canta si se spuneau poezii, nu inseamna ca erau tot o apa si-un pamant.

Romanul, care e istet de felul lui, deosebea imediat falsul de autentic, iar faptul ca la Cantarea Romaniei spectatorii erau adusi cu arcanul, in timp ce la Cenaclu veneau spectatorii cu miile dovedeste ca aici era vorba de arta adevarata si sincera, care trezea emotii curate si nu bizare, cum spune Raportul Tismaneanu.

Nume ca Mircea Vintila, Dan Chebac, Marcela Saftiuc, Adrian Ivanitchi, Tatiana Stepa, Stefan Hrusca, Ducu Berti, Vasile Seicaru, Doru Stanculescu, Gil Ionita, Nicu Alifantis nu au devenit nume de referinta in muzica folk romaneasca? De ce aceste nume au ramas in cultura noastra si dupa revolutie, iar Cenaclul nu a disparut odata cu comunismul, asa cum s-a intamplat cu Cantarea Romaniei?

Cu caciulili pe frunte