Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul SUA: "Timişoara ar trebui imitată de celelalte oraşe"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Timişoara ar trebui să fie un model pentru întreaga Românie, susţine ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein. După ce a stat două zile în Timişoara, vizitând companii americane şi discutând cu autorităţile locale, diplomatul a constatat că aici se aplică un model unic de colaborare economic, social şi administrativ. Sursa: Adi Pîclișan

Unul din punctele forte ale “modelului" Timişoara e “transparenţa procesului decizional şi gradul de predictibilitate". Reprezentanţii autorităţilor statului stau de vorbă cu investitorii, înţeleg necesităţile lor şi fac ce pot pentru a le veni în sprijin, conştienţi că orice investiţie aduce bani şi ocuparea forţei de muncă.

"Primarul Gheorghe Ciuhandu mi-a spus că la Timişoara şomajul este de numai 3%. Numai din acest motiv Timişoara ar trebui invidiată de celelalte oraşe din România şi chiar din lume" a declarat ambasadorul SUA.

Modelul Timişoara

Mark Gitenstein susţine că ceea ce se întâmplă la Timişoara din punct de vedere economic şi administrativ ar trebui imitat în ţară. Până se va întâmpla acest lucru, diplomatul a luat în sarcina sa popularizarea exemplului timişorean.

“De câte ori mă întâlnesc cu oficiali români aceştia mă întreabă “ce e de făcut pentru a atrage mai mulţi investitori americani în România". Acum eu am răspunsul. De câte ori mă vor mai întreba le voi spune “mergeţi la Timişioara, mergeţi şi vedeţi cum stau lucrurile acolo". Timişoara ar trebui imitată nu numai de oraşele din România, ci şi de cele din lumea întreagă. Din acest punct de vedere, obiectivul României ar trebui să fie ca fiecare localitate din această ţară să devină un pic ca şi Timişoara. Dacă reuşiţi acest lucru, toate companiile din SUA se vor înghesui să investească în România", a declarat, la Timişoara, ambasadorul Americii la Bucureşti, Mark Gitenstein.

Proiecte de dezv

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Turcescu: „Nicușor Dan e asigurat. N-are partid, dar are SRI-ul cu el”

Gandul acum o ora
N-am partid, dar am SRI-ul cu mine. Așa crede jurnalistul Robert Turcescu că procedează Nicușor Dan în lupta cu partidele politice. Declarația a fost făcută în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Vezi emisiunea integrală aici. „Bătălia lui cu ce

Comisia Europeană propune extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja mai multe zone - surse Reuters

News.ro acum 33 minute
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede un „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai UE şi un

Marius Budăi promite majorarea salariul minim în anul următor: „Nu va fi înghețat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va crește”

Adevarul acum 2 ore
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat marți, 14 octombrie, că salariul minim va crește anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislației naționale și europene” în vigoare.

CSM insistă că noua lege a pensiilor lui Bolojan nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene

Gandul acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) afirmă că ”este evident” că legea adoptată recent, prin care este din nou modificat substanţial regimul pensiilor de serviciu numai pentru magistraţi, nu are nicio legătură cu cerinţele Comisiei Europene, aş

PSD respinge amendamentele la Legea RCA care afectează drepturile asiguraţilor

BusinessMagazin acum 2 ore
Deputaţii PSD vor vota împotriva amendamentelor la Legea RCA care limitează drepturile asiguraţilor, susţinând că orice modificare legislativă trebuie să îmbunătăţească condiţiile pentru persoanele asigurate.

(P) Nadia Comăneci a fost prezentă la startul construcției sălii de gimnastică ce îi va purta numele, un proiect derulat de Fundația Țiriac

Gandul acum o ora
Nadia Comăneci a fost prezentă la ceremonia de începere a lucrărilor pentru Sala de Gimnastică “Nadia Comăneci”, proiect realizat de Fundația Țiriac la Otopeni. Legenda gimnasticii mondiale a luat parte la începutul lucrărilor de construcție a unui

„EXCLUSIV RAPID” cu Elvir Koljic e în direct pe YouTube – ProSport de la ora 18:00

Gandul acum o ora
Duminică avem Dinamo – Rapid, iar atacantul care a adus ultima victorie a giuleștenilor într-un derby cu rivalii din Ștefan cel Mare vine astăzi în studio și așteaptă întrebările voastre. Discutăm despre forma bună a lui Koljic din acest sezon și lu

CEDO condamnă Rusia să plătească Georgiei peste 253 milioane de euro pentru încălcarea drepturilor omului

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marți Rusia la plata a peste 253 de milioane de euro Georgiei pentru încălcarea drepturilor locuitorilor din două regiuni separatiste - Abhazia și Osetia de Sud - în urma războiului ruso-g

Un bărbat care a participat la jaful de 10 milioane lei de la Poșta Timișoara, prins în Italia

Mediafax acum o ora
IPJ Timiș anunță că marți dimineața autoritățile italiene au arestat un cetățean român, de 37 de ani, urmărit internațional în baza unui mandat de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare din România pentru săvârșirea infracțiunii de furt

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

6°/13°
mie.

3°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

10°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

5°/13°
mie.

5°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°