Ceremonii şi defilări vor fi organizate, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în toate localităţile din ţară în care sunt dislocate unităţi militare, în timp ce la Bucureşti va fi organizată tradiţionala Paradă de la Arcul de Triumf.
Parada de la Bucureşti va fi precedată de depuneri de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol şi la Monumentul închinat Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului.
La Parada care va fi organizată la Bucureşti vor participa circa 1.500 de cadre din structurile sistemului naţional de apărare - MApN, MAI, SRI şi SIE - precum şi tehnică militară.
În ceea ce priveşte fondurile alocate, parada reprezintă o activitate planificată şi bugetată în bugetul MApN şi care, potrivit unor reprezentanţi ai instituţiei, nu presupune costuri suplimentare.
Totodată, Ziua Naţională va fi marcată, la 1 Decembrie, prin ceremonii organizate în toate teatrele în care sunt dislocaţi militari români.
Potrivit Brigăzii de Poliţie Rutieră, sâmbătă vor avea loc repetiţii pentru pregătirea paradei, urmând să fie anunţate şi o serie de restricţii de circulaţie. Circulaţia va fi restricţionată de asemenea în data de 1 decembrie, dar, potrivit instituţiei citate, nu s-a stabilit deocamdată ce artere din Bucureşti vor fi închise.
Pe de altă parte, potrivit unei Hotărâri de Guvern publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului MAI cu 400.000 de lei pentru a marca, la 1 Decembrie, 92 de ani de la Marea Unire, în cadrul unor ceremonii la Alba Iulia. Potrivit actului normativ menţionat, acţiunile care vor fi realizate din această sumă vor fi stabilite şi aprobate de către prefect.