Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criză de creşe şi bone

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 noiembrie 2010 · ·

În Constanţa funcţionează în prezent cinci creşe, la care sunt înscrişi 400 de copii (peste capacitatea normală). Cu toate acestea, 1.500 de cereri au rămas nesoluţionate. „Dacă aş avea încă cinci creşe le-aş umple pe toate", spune directorul Serviciului Public Administrare Creşe (SPAC) Con­stanţa, Cezara Dima. Pe lângă lipsa acută de spaţii educaţionale, instituţiile duc lipsă de personal. Într-o grupă sunt cuprinşi şi peste 20 de copii. Nu de puţine ori, educatoarele rămân peste program pentru a ajuta asistentele şi îngrijitoarele. „Să rămână o singură persoană cu peste 20 de copii, de la ora 14.00 până la ora 18.00, înseamnă ridicat din pătuţ, îmbrăcat din pijamale în haine de casă, de joacă, schimbat scutece sau pus la oliţe, apoi dat masa de ora 16.00. Sunt mulţi copii de 1 an, 1 an şi un pic. Educatoarele, deşi programul lor este de la 8.00 la 12.00, stau până la ora 13.30 şi ajută personalul din creşă", a precizat şeful SPAC. O îngrijitoare ia în mână 450 de lei, iar o asistentă primeşte 600 de lei, după 20 de ani de experienţă.

1,4% în Galaţi

La Galaţi, numai 1,4% din copiii cu vârste între un 1 şi 3 ani au şansa ca părinţii să le poată găsi un loc la creşă. În oraş funcţionează doar două creşe, în cartierele Ţiglina 1 şi Dunărea, care au împreună 130 de locuri. În oraş sunt însă aproximativ 9.000 de copii cu vârste cuprinse între 1 şi 3 ani. Cum era de aşteptat, nici condiţiile nu sunt grozave. Creşa din Dunărea are tâmplăria de lemn degradată, pardoselile crăpate, instalaţiile învechite şi aleile de acces tasate. Consiliul Municipal a alocat 388.049 lei pentru reamenajarea creşei şi reabilitarea aleilor de acces.

Patronii forţează mâna tinerelor mame

Specialiştii spun că decizia Guvernului de a reduce concediul maternal ar complica şi mai mult situaţia din creşe. „E jale. Şi aşa, stând acasă, pentru un copil cheltuiala luna

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 4 ore
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Marius Tucă Show începe luni, 16 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

A fost recuperată şi cea de-a doua cutie neagră a avionului care s-a prăbușit în India

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare A doua cutie neagră a avionului Air India Boeing 787 Dreamliner care s-a prăbuşit joi la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, a fost găsită duminică, au anunţat autorităţile indiene, informează AFP, tra

Miniştrii de externe din UE, convocaţi pentru o reuniune specială marţi, privind conflictul dintre Israel și Iran

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a convocat pentru marţi o reuniune specială a miniştrilor de externe ai blocului comunitar pentru a discuta despre conflictul dintre Israel şi Iran, a

Bayern Munchen vs. Auckland City, 10-0 în Campionatul Mondial al Cluburilor

Mediafax acum 3 ore
Musiala cu 3 goluri, Coman, Olise și Muller câte două, plus Boey au fost marcatorii la capătul unui meci în care portarul lui Bayern Munchen s-a întins pe gazon de plictiseală, notează prosport.ro. Echipa germană Bayern Munchen a învins, la Cincinna

Administrația Trump ia în considerare adăugarea pe lista cu INTERDICȚIE de intrare în SUA a 36 de țări. Ce state sunt vizate

Gandul acum 3 ore
Administrația președintelui american Donald Trump are în vedere extinderea semnificativă a restricțiilor de călătorie prin interzicerea potențială a cetățenilor din încă 36 de țări să intre în Statele Unite, potrivit unui comunicat intern al Departa

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum 5 ore
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

19°/30°
mie.

18°/26°
joi

19°/31°
Iasi
acum

17°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/26°
mar.

19°/25°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/28°
mar.

15°/24°
mie.

13°/24°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/32°
mar.

15°/28°
mie.

15°/31°
joi

17°/33°