Datorita nefunctionalitatii optime a mecanismelor de tip cerere si oferta in domeniul invatamantului, asistam acum la anumite disfunctionalitati care se accentueaza in acest sistem.
Statul, ca si reprezentare sociala prin impunatoarele sale cladiri si institutii, este si cel raspunzator de rezolvarea problemelor tuturor indivizilor. Astfel, statul este vazut in continuare ca fiind cel care produce si distribuie banii, care asigura locuri de munca si produse pe piata.
Gratuitatea sub multitudinea ei de aspecte, invatamant, sanatate, asistenta sociala, servicii de administratie publica, este vazuta total deformata de majoritatea cetatenilor, si inteleasa gresit: toti trebuie sa primeasca de parca nimeni nu ar plati acesti bani, parca vin dintr-un univers indepartat.
In noua imagine creata, contribuabilul de rand este total absent, sursa gratuitatii este parca uitata, de parca nimeni nu ar plati nimic. Toti cei investiti si platiti sa presteze astfel de servicii, considera cetateanul contribuabil cel care plateste taxe si impozite nu ca pe un platitor al serviciilor respective, ci doar ca pe un simplu beneficiar al unor servicii pe care statul, in mod concesiv ii le ofera gratuit.
Acesta este motivul pentru care prestatorul de servicii nu intelege sa fie in slujba cetateanului si sa se subordoneze cerintelor sale legitime. In acelasi timp, simplul cetatean nu este suficient de constient de statutul sau in functionarea statului. Slabiciunea contribuabilului de rand in a aborda o conduita de platitor care ii confera niste drepturi de "a cere socoteala" de calitatea serviciile pe care el de fapt le-a platit se va forma greu si intr-un timp indelungat la noi.
In cazul invatamantului de stat, principiul gratuitatii, prezinta anumite efecte intr-o societate in care "statul atotputernic si impersonal" este deasupra ce
