Tânăra a urmat un curs de antreprenoriat pentru a deschide un magazin cu obiecte confecţionate de ea, iar pe suceveni îi aşteaptă la atelierele de creaţie.
Confecţionează bijuterii şi produse de decor de ani de zile pentru că are această pasiune de mic copil. Iulia Guşă are în prezent o afacere cu produse handmade în Suceava şi organizează o serie de ateliere de creaţie pentru copii şi adulţi. „De mic copil mi-a plăcut să fac cercei, mărgeluţe şi diferite bijuterii. Îmi plac în special broşele“, ne-a spus Iulia.
Promovează produsele pe internet
Iarna trecută s-a asociat cu Ioana Marţineac şi împreună au făcut un stoc de produse pe care, mai apoi, le-au promovat pe unde s-a ivit ocazia. Au început cu decorarea unor magazine, după care au trecut la ornamente de Crăciun, care au avut mare succes.
„Am avut multe idei notate pe foaie, pe care am zis că le vom pune în practică, însă pe rând. A urmat apoi o pauză de câteva luni, pentru că am avut de susţinut licenţa la facultate“, a povestit Iulia Guşă. În iulie anul acesta, cele două fete au lansat un site prin intermediul căruia îşi promovează produsele. Au postat fotografii cu obiectele confecţionate şi preţurile aferente, dar şi câteva imagini de la atelierele de creaţie.
„În august am avut primul atelier pentru copii. Sincer, au venit trei sau patru, copii ai unor cunoştinţe de-ale noastre. Am ajuns acum la 11 copii şi nici nu aveam destule scăunele pentru ei“, ne-a spus tânăra artistă handmade. Pentru o astfel de şedinţă părinţii trebuie să plătească 30 de lei, iar copiii pleacă acasă cu produsele confecţionate de ei. Afacerea fetelor este unică în Suceava şi, tocmai pentru că este o noutate, tinerele spun că nu au reuşit deocamdată să recupereze banii investiţi.
Nu au scos încă profit
„Suntem la început. Am investit mult mai mult decât am câ