A treia ediţie a Târgului pentru Energii Regenerabile şi Eficienţă Energetică Renexpo South-Eastern Europe are loc în perioada 24-26 noiembrie la Bucureşti. Dintre cei peste 70 de expozanţi, o treime reprezintă companii străine din 13 ţări, interesate de potenţialul surselor regenerabile de energie din România.
Potenţialul surselor regenerabile de energie a atras ca un magnet nume mari de pe scena producţiei de energie. Odată cu ele, spre România şi-au îndreptat atenţia şi producătorii de tehnologie, consultanţii şi furnizorii de servicii conexe acestui business. Peste 70 de astfel de companii din 13 ţări participă în aceste zile la Târgul pentru Energii Regenerabile Renexpo South-Eastern Europe.
Citiţi şi:
BERD vrea să investească alături de Iberdrola într-un parc eolian în România
Asociaţia Furnizorilor de Energie: Trebuie să spunem foarte clar că energia regenerabilă este scumpă
Compania spaniolă Gamesa, al doilea mare producător la nivel mondial de turbine eoliene, după danezii Vestas, vrea să aducă şi în România noua turbină de 4 MW, una dintre cele mai mari disponibile pe piaţă. „Avem toate şansele să vindem astfel de turbine în România, pentru că piaţa de aici este abia la început", ne-a declarat Javier Larraneta Nido, sales area manager.
El a arătat că România se află în categoriile a doua şi a treia de interes pentru investitorii în energie eoliană, ceea ce este foarte bine, având în vedere că în ţările de primă categorie, precum Spania, piaţa este deja saturată, iar guvernele nu mai oferă preţuri atât de atrăgătoare.
Altă companie spaniolă, Eurener Energia Solar, este în căutarea unui amplasament în jurul Bucureştiului pentru construirea unei fabrici de panouri fotovoltaice. „Direcţia noastră de dezvoltare este momentan România, întrucât este cea mai promiţătoare piaţă emergentă", spune David Teschendorff