Mesajul a fost trimis. Multumesc!

N’Doye a fost refuzat de fraţii Becali

Publicat in Adevarul, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Senegalezul i-a căutat pe Victor şi pe Giovani ca să semneze un contract de reprezentare cu ei, însă aceştia nu au vrut să audă de Ousmane. Cei doi impresari au refuzat să-l ia sub contract pe Ousmane din cauza indisciplinei africanului.

N'Doye se plimbă pe o „cracă" tot mai firavă în „Ştefan cel Mare". După câte nebunii a făcut, totul culminând printr-o ceartă cu Ioan Andone şi exilul la formaţia secundă, senegalezul tot nu s-a liniştit. S-a dat accidentat la antrenamentul de marţi, iar apoi nici nu a mai răspuns la telefon.

Lui Ousmane i s-au înnecat corăbiile, fiind tot mai aproape de o despărţire de „câini". Înainte de a se autoexclude din lotul roş-albilor, N'Doye a gândit o strategie foarte inteligentă: a încercat să se pună bine cu fraţii Becali, cei care, deşi nu deţin nicio funcţie oficială în „Groapă", au o oarecare influenţă pe lângă conducătorii clubului. Africanul s-a zbătut din răsputeri pentru a semna un contract de reprezentare cu Victor şi Giovani, căutând, astfel, să împuşte doi iepuri dintr-o lovitură. Prin acordul cu „Becali Sport", Ousmane şi-ar fi întărit poziţia la Dinamo, intrând sub protecţia celor doi fraţi, dar ar fi avut şi o şansă imensă la un transfer în străinătate.

„Are dor de ducă"

N'Doye l-a rugat chiar pe Ianis Zicu să-i pună o vorbă bună pe lângă Victor şi Giovani, însă eforturile sale au fost în zadar. Impresarii l-au refuzat pe Ousmane, din cauza repetatelor acte de indisciplină ale jucătorului. „N'Doye a încercat să intre în contact cu mine, dar mie nu-mi trebuie un asemenea jucător. E destul că suport fiţele românilor, nu-mi mai trebuie mie şi N'Doye. Cred că i s-a făcut dor de ducă. Ştiu de pe la Ianis că Ousmane căuta numărul meu de telefon", a povestit Victor Becali. Şi pentru că fraţii Becali l-au refuzat, senegalezul de 32 de ani şi-a încercat norocul la Cătălin Liţă, fost jucător la FC Naţiona

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°