* "D'ale carnavalului", piesa montată de Teatrul Valah din Giurgiu, a umplut sala teatrului * astăzi, piesa vedetă este "Herr Paul", în regia lui Radu Afrim
Luni seara, în cadrul Festivalului de Teatru au fost prezentate două spectacole care au reuşit să descreţească frunţile brăilenilor, mari sau mici.
În sala Studio a fost prezentat spectacolul "Ţara lui Gufi" după Matei Vişniec, montat de Ionel Barac, Raluca Răcean, Ana Pepine, Andreea Dârdâiac, patru absolvenţi ai UNATC în 2009, pentru momentul finalizării studiilor. Spectacolul a fost apreciat la vremea respctivă, iar cei patru tineri au primit premiul pentru cel mai bun actor mânuitor Păpuşi-Marionete la Gala absolvenţilor din 2009. Sala Studio a fost arhiplină cu copii, în special din ciclul primar, dar şi câţiva din gimnaziu, care au venit însoţiţi de profesori, alături de care au fost şi adulţi. "Ţara lui Gufi" este o ţară a "orbilor", de fapt oameni care nu sunt lăsaţi să vadă, condusă de un dictator care vede dar se preface nevăzător . Alături de acesta este un "nebun" care încearcă să le "deschidă" ochii oamenilor, dar pe care dictatorul vrea să-l închidă la balamuc. Ca în toate poveştile, dragostea este cea care salvează ţara. Fiica dictatorului se îndrăgosteşte de un văzător şi aşa reuşeşte să vadă ea şi să îi determine să vadă pe toţi cetăţenii din Ţara lui Gufi. Interesant, dar mai puţin comprehensibil a fost şi finalul ales de tineri, pentru că exact atunci când au început toţi să vadă culorile, s-a stins lumina. O parabolă interesantă a societăţii totalitare. În final, absolvenţii au fost răsplătiţi cu ropote de aplauze pentru talentul lor de a mânui marionete şi de a juca. "Ţara lui Gufi" de Vişniec poate avea două grile de receptare, una simplă, în care se urmăreşte povestea ca atare, şi o alta care te duce cu gândul la societatea totalitară din care doar ce am ieşit. Dacă în