Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pugiliştii ceferişti fac performanţă fără bani

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Craiovenii Ovidiu Grecu şi Ionuţ Popescu au urcat pe podium la Cupa de toamnă şi în urma evoluţiilor bune au fost convocaţi la lotul naţional de tineret.

Pugiliştii craioveni au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Iaşi, la Cupa de toamnă, tineret, competiţie naţională care are ca scop selecţia pentru loturile naţionale.

Clubul CFR Marfă IRLU Craiova a fost reprezentat de doi sportivi, Ovidiu Grecu (69 kg) şi Ionuţ Popescu (81 kg), pregătiţi de Ion Dragomir şi Marcel Sârba. Ambii sportivi au reuşit să urce pe podium. Grecu a obţinut medalie de bronz, după ce a fost învins la puncte (6-5) de către Denis Vicenţiu (Olimpia Bucureşti), după o decizie eronată, conform spuselor antrenorilor de la CFR Marfă IRLU. „Grecu, sportiv descoperit de Constantin Cucu, a fost oprit din drumul către o medalie mai strălucitoare în urma unei decizii eronate. Drept urmare, Denis Vicenţiu, ştiindu-şi limitele, nici nu a mai urcat în ring în finală, pentru a nu se face de râs“, a menţionat profesorul Dragomir. Chiar dacă nu a obţinut locul întâi, Grecu a fost remarcat de antrenorii lotului naţional, iar pe 1 decembrie se va prezenta la Bacău, la o acţiune a lotului, sub comanda lui Relu Auraş.

Colegul lui Grecu de la CFR Marfă IRLU, Ionuţ Popescu, s-a impus la categoria 81 kg. Popescu a disputat două meciuri. În primul l-a învins, la puncte, pe Cătălin Petruşe (Timişoara), iar în finală l-a depăşit, prin abandon, pe Constantin Cotuna (Mangalia). La fel ca şi Grecu, Popescu a intrat în vederile antrenorilor de la lotul de tineret. „Ambii băieţi au fost remarcaţi, mai ales că sunt în primul an la tineret. Ţinem să mulţumim pentru înţelegere conducerii şcolilor unde învaţă cei doi, Grecu fiind elev la Grupul Şcolar «Charles Laugier», iar Popescu la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii «Constantin Brâncuşi»“, a adăugat Ion Dragomir.

11 medalii în 2010 @N

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Român arestat preventiv pentru trădare. Bănuit că vindea secrete militare Rusiei

Mediafax acum 17 minute
„La data de 23.05.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea unui inculpat (cetăţean român), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare. Din pro

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 2 ore
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 23 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 48 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Detronarea lui Coldea. Da sau nu?

Ziua News acum 18 minute
Pe surse, în absența unui comunicat DNA, se vehiculează informația cum că, împreună și separat, după peste 10 ore de audieri, în puterea nopții, s-ar fi luat decizia instituirii unor controale judiciare pentru Coldea, Dumbravă și Trăilă și plata uno

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°