Fostul fundaş Anton Weiszenbacher (45 de ani), câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986, vorbeşte în premieră despre cei doi ani petrecuţi în Ghencea.

Libertatea: Cum aţi ajuns la Steaua?

Anton Weiszenbacher: Întâmplător! Nu împlinisem 20 de ani când am semnat cu... Dinamo! Mă recomandase Constantin Frăţilă, care îmi fusese antrenor la FC Baia Mare. Probabil că Armata aflase ce transfer vor să facă cei de la Interne şi, în noaptea dinainte de a ajunge în Ştefan cel Mare, m-au luat cu un ARO de acasă şi m-au dus la Bucureşti, la Steaua, ca să fac... stagiul militar!

Aţi fost fundaş de la început?

Am început pe la 12- 13 ani şi am jucat mijlocaş ofensiv la juniori. La Minerul Baia Sprie eram chiar golgheter. Dar s-a accidentat un fundaş şi antrenorul m-a pus în apărare. Şi acolo am rămas!

Ce model aţi avut în carieră?

Pele, Beckenbauer, dar şi Loţi Bölöni. Am avut multe de învăţat de la ultimul dintre cei amintiţi!

Nu ştiaţi pe nimeni când aţi ajuns în Ghencea?

Ba da, pe Anghel Iordănescu! Mă antrenase la naţionala de juniori!

Ai mustaţă, stai în spate

Nu v-a fost frică de Bucureşti?

Nu, pentru că doream să-mi fac o carieră! Eram, cum se spune, cu capul înainte. Într- adevăr, mi-a fost greu. Acolo era o echipă în care reuşeai să intri doar dacă se accidenta vreun titular. Culmea, eu eram coleg de cameră chiar cu adversarul meu pe post, Ilie Bărbulescu.

Aţi avut vreun avantaj?

Aveam un salariu de 3.000 de lei, dar mi se dădea la trei luni o dată, iar banii se duceau direct acasă, la tata, care era miner.

Aţi fost pe bancă la Sevilla, la marea finală din 1986...

Da! Şi nu numai acolo. Am jucat cu Anderlecht, am participat la finala Cupei Intercontinentale cu River Plate, de la Tokyo...

Cu cine eraţi prieten?

Cu nimeni! Era greu să-ţi faci prieteni! Cân