Miruna Prodan, fetiţa de 3 ani din Giurgiu operată în Germania din cauza unei tumore intracraniene, a revenit aseară în ţară. Ea a ajuns acasă cu maşina neavând voie să călătorească cu avionul.
Mama fetiţei, Leontina Prodan, ne-a declarat că abia peste câteva săptămâni vor afla dacă micuţa ei va începe chimioterapia.
„ S-a amânat tratamentul, biopsia a fost trimisă spre reanalizare la o altă clinică şi aflăm rezultatul peste două-trei săptămâni. Miruna este însă foarte bine, se simte bine, este într-o stare foarte bună şi este bucuroasă că a ajuns acasă”, ne-a spus mama fetiţei.
Miruna a fost operată în Germania pe 27 octombrie, iar intervenţia de extirpare a tumorii intracraniene a durat mai bine de opt ore . Dacă nu ar fi fost operată, Miruna risca să rămână paralizată pentru toată viaţă.
Deşi primele rezultate ale biopsiei tumorii extirpate Mirunei au fost bune, medicii declarând iniţial că tumora era benignă, rezultatele finale au umbrit bucuria părinţilor micuţei pentru reuşita operaţiei. Mama Mirunei, Leontina Prodan, ne spunea în urmă cu două săptămâni că au fost descoperite şi celule maligne în tumora extirpată, iar micuţa ar putea începe chimio-terapia.
Iniţial chimioterapia era programată pentru a fi făăcută tot în Germania, la clinica din Hanovra.
În sprijinul fetiţei au venit giurgiuvenii şi români de pretutindeni care au donat bani astfel încât să se strângă suma necesară intervenţiei chirurgicale. În plus, prin mobilizarea făcută de Fundaţia pentru Solidaritate Socială „Nicolae Barbu” , jurnaliştii giurgiuveni şi presa naţională, s-au strâns în conturile familiei cu zeci de mii de euro mai mult decât era nevoie, respectiv 80.000 de euro.