Interesanta si promitatoare evolutia de ultima ora a lui Crin Antonescu. El, care era considerat de neprietenii sai doar o goarna si o interfata mai umana a marelui patrician si care avea frumoasa perspectiva de a fi a cincea roata la proiectata alianta PSD-PNL, a marcat puncte decisive in competitia tacita, dar acerba cu rivalul sau intru glorie politica, Victor(as) Ponta.

De unde parea ca el, impreuna cu partidul sau, fac figura de ruda saraca in sus-mentionata alianta, inca nenascuta, iata ca devine pe neasteptate un soi de lider "en-titre" al Opozitiei, prezidentiabil atestat si rasfatat al presei mogulesti, care pariaza, dupa cum se stie doar pe competitorii cu sanse. Ca sa nu-si risipeasca banii, cum ar veni.

De ce s-a intamplat astfel? Ce a facut ca flamura ce parea atat de falnica a PSD sa se incline in fata impetuozitatii renascute a Crinului, hotarat se devina ceea ce n-a fost niciodata, decat poate in ale oratoriei, un luptator si un campion.

Principalul "merit" il are tot (prea) micul Titulescu. Care s-a crezut prematur pe caii cei mai mari adoptand o alura suficienta si aroganta ca si cum victoria, adica debarcarea Guvernului Boc, ar fi fost iminenta si ca si cum prima pozitie in ierarhia invingatorilor ar fi fost adjudecata definitiv in favoarea sa. Ca lider al partidului celui mai mare si frumos.

Acesta a fost momentul speculat cu maxima inteligenta de Crin sau (si) de consilierii sai. Ei au inteles ca a persevera in mezalianta cu PSD nu inseamna in acesta conjunctura decat sa se preda neconditionat acestuia, cu trista perspectiva de a deveni nu mai mult decat un apendice al sau intr-o viitoare guvernare comuna.

Atunci a inceput jocul de glezna. Crin a dat de inteles printr-o serie de luari de cuvant, destul de echivoce de altfel, ca PNL nu exclude o guvernare alaturi de adversarul de pana atu