HCM joacă azi în fieful celor de la St. Petersburg, un succes al echipei de pe litoral în fieful ruşilor urmând a consfinţi calificarea constănţenilor în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Mai sunt de jucat patru etape din actuala ediţie a grupelor Ligii Campionilor la handbal masculin, competiţie în care participă şi campioana României, HCM Constanţa. Lupta pentru calificarea în optimile întrecerii a intrat astfel în linie dreaptă. Dacă primele trei locuri în grupa D sunt practic stabilite, pentru ultima poziţie ce asigură prezenţa în optimi se luptă trei formaţii, St. Petersburg HC, Bosna Sarajevo şi HCM Constanţa. Formaţia bosniacă are doar un punct acumulat până acum şi şansele sale s-au redus simţitor. În pole-position se află HCM Constanţa, care a acumulat patru puncte, însă este urmată la doar două lungimi de formaţia rusă. Cele două echipe se întâlnesc azi, de la ora 18.00, iar învingătoarea poate lua o opţiune serioasă pentru calificare. În cazul unui succes al ruşilor, lupta rămâne deschisă, însă formaţia din Petersburg devine „mai favorită" decât HCM. Orice alt rezultat asigură într-o proporţie covârşitoare calificarea echipei de pe litoral în optimi.
După ce joi HCM s-a impus la limită în faţa ruşilor, scor 29-28, aceştia din urmă au şansa revanşei. Toma, Popescu şi compania nu vor însă să scape printre degete o calificare şi sunt dispuşi să evolueze până la sacrificiu în această seară. „În meciul de la Constanţa ruşii nu ne-au surprins cu nimic. Greşelile noastre i-au menţinut în joc. Atâta vreme cât vom evolua mai cu atenţie, nu avem cum să nu obţinem un rezultat bun. Am văzut că Petersburg nu este o echipă de speriat. Nu are nici jucători masivi şi nici individualităţi de excepţie, astfel că sperăm să ne impunem şi în Rusia, poate mai categoric decât la Constanţa. Nu ascund însă că ne va fi foarte greu, extrem de greu", a declarat