Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FIFA continuă cu Hyundai şi Kia până la CM din 2022

Publicat in Jurnalul, joi 25 noiembrie 2010 ·

Cu o săptămână înainte ca Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) să desemneze ţările care vor găzdui Campionatul Mondial de fotbal din 2018 şi cel din 2022, Kia şi Hyundai şi-au prelungit înţelegerea cu forul mondial cu încă 4 ani.

Potrivit noii înţelegeri, cele două mărci sud-coreene vor fi parteneri oficiali ai celei mai importante şi urmărite competiţii fotbalistice din lume până în 2022.

Hyundai şi Kia nu vor sponsoriza doar Campionatele Mondiale, ci vor susţine toate competiţiile ce vor fi organizate de FIFA şi vor participa la orice eveniment sau iniţiativă a forului mondial.

"Suntem fericiţi să extindem înţelegerea cu Hyundai-Kia, unul dintre partenerii de top ai FIFA. Cele două mărci vor oferi un suport activ pentru încă două ediţii ale Cupei Mondiale din 2018 şi 2022. Hyundai şi Kia sunt adevăraţi prieteni ai fotbalului, care înţeleg şi împărtăşesc filozofia şi pasiunea noastră pentru acest sport. FIFA este sigură că aceste branduri vor continua să ajute la dezvoltarea sportului-rege şi să-l extindă pe glob prin angajamentul lor dedicat pentru fotbal", a declarat preşedintele FIFA, Sepp Blatter.

Cu o săptămână înainte ca Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) să desemneze ţările care vor găzdui Campionatul Mondial de fotbal din 2018 şi cel din 2022, Kia şi Hyundai şi-au prelungit înţelegerea cu forul mondial cu încă 4 ani.

Potrivit noii înţelegeri, cele două mărci sud-coreene vor fi parteneri oficiali ai celei mai importante şi urmărite competiţii fotbalistice din lume până în 2022.

Hyundai şi Kia nu vor sponsoriza doar Campionatele Mondiale, ci vor susţine toate competiţiile ce vor fi organizate de FIFA şi vor participa la orice eveniment sau iniţiativă a forului mondial.

"Suntem fericiţi să extindem înţelegerea cu Hyundai-Kia, unul dintre partenerii de top ai FIFA. Cele două mărci vor oferi un suport activ pent

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 50 minute
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 58 minute
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 3 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 2 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Kievul acuză forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean

G4Media acum 43 minute
Procurorul general al Ucrainei a acuzat marţi forţele ruse că au „decapitat” un militar ucrainean în regiunea Doneţk, în apropierea frontului de est, denunţând o crimă de război, relatează AFP, citată de Agerpres. „Am primit informaţii potrivit căro

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 4 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

INSP: 646 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână

News.ro acum 2 ore
Un număr de 646 de cazuri noi de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în România, se arată în raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Până în prezent, au fost înregistrate 18 decese. ”În perioada 01.01.2023 - 16.06.2024

Putin promite să susţină Coreea de Nord împotriva SUA: „Un inamic insidios, periculos şi agresiv”

Adevarul acum o ora
Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima vizită a preşedintelui rus la Ph

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°