- Editorial - nr. 679 / 25 Noiembrie, 2010 Nemultumiti de situatia aproape fara iesire in care a ajuns societatea omeneasca pana la inceputul Mileniului III, ne intrebam daca n-ar fi existat si o alta cale, mult mai umana, de dezvoltare a acesteia sau de ce omul in evolutia sa si-a ales dintre atatea variante tocmai acest drum, pe cat de anevoios pe atat de imperfect. Daca milenii de-a randul n-a fost posibila o alta directie, de ce nu s-a facut corectia in ultimele secole de avant al cunoasterii, cand productivitatea muncii a crescut foarte mult, cand s-a produs indestulator si pentru altii, iar sansele omului de a conlucra cu natura au crescut simtitor? Desi ca dotare tehnica si gnoseologica omul zilelor noastre este total deosebit de cel de acum cateva mii de ani, din punct de vedere al dotarii umane, biologice, al capacitatii sale de a interpreta lumea nu se deosebeste cu nimic de omul antichitatii. Drept dovada, in evolutia ei, omenirea n-a reusit sa-i egaleze, in judecatile lor despre univers si sensul vietii, nici pe Platon, Aristotel sau Sofocle, de dinaintea erei noastre, si nici pe cei mai aproape de noi: Leonardo Da Vinci sau Michelangelo, ca sa dam doar cateva exemple. Dreptul roman este de foarte mare actualitate si in zilele noastre, stiinta acestuia sta la baza sistemului judiciar modern, iar Biblia este un model unic de creatie. Sa ne gandim apoi cata prospetime au in zilele noastre aforismele de pe vremea persilor, egiptenilor, grecilor si romanilor. Este limpede ca omul, fire contradictorie si indaratnica, a ramas mult in urma propriei sale creatii, operand in viata la zi cu modul de a fi si cu metehne de acum cateva secole si milenii. O contradictie flagranta intre comportamentul uman si mijloacele tehnice de care omul epocii noastre dispune, si care i-ar fi oferit o cu totul alta perspectiva in aranjarea vietii. Am vorbit mult in ultima vreme de