Western Union şi Banca Transilvania au lansat un serviciu de transfer de bani prin bancomat, au anunţat cele două companii. Prin respectivul serviciu, clienţii băncii vor primi bani direct în contul lor. Sursa: Reuters
Serviciul de transfer de bani prin ATM permite, de asemenea, trimiterea de bani, direct din contul bancar, în peste 386.000 de locaţii ale agenţilor Western Union.
Pentru a efectua transferuri de bani prin noul serviciu Western Union, clienţii trebuie să aibă un cont în lei sau în euro, deschis la Banca Transilvania, un card valid emis tot de BT şi un card gold Western Union.
Cum funcţionează noul serviciu
Clienţii pot trimite sau primi bani realizând câţiva paşi simpli. În cazul primirii de bani, clientul trebuie să introducă în secţiunea aferentă de pe ecranul bancomatului: numărul de control al transferului de bani (MTCN), suma de bani, valuta în care s-a făcut transferul şi ţara de origine.
Apoi, banii sunt viraţi direct în contul clientului. Se poate opta pentru retragerea imediată a banilor, în lei, la cursul de schimb al băncii sau se poate utiliza cardul în mod obişnuit, la efectuarea de plăţi.
Pentru trimiteri de bani prin bancomat, clientul trebuie să selecteze beneficiarul, apoi să menţioneze suma de transferat şi valuta1 în care se face transferul şi să folosească card-ul gold! Western Union prin care se va identifica în secţiunea aferentă de pe ecranul bancomatului.