Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SERIAL Viaţa cu salariul minim: Eşti nemâncat, nu dai randament la şcoală (Ziua 17)

Publicat in Adevarul, joi 25 noiembrie 2010 ·

Cei doi stundeţi care experimentează viaţa cu salariul minim încep să devină nervoşi. Apar primele probleme grave, din cauza banilor puţini cu care trăiesc studenţii. Andrei Muntean se plânge că nu mai dă randament la şcoală, deoarece este nemâncat şi nu se mai poate concentra.

Citeşte totul despre serialul "Viaţa cu salariul minim"

Mănâncă bine o dată pe zi sau nici atât. Uneori se mai hrănesc cu câte o felie de pâine cu unt, asta deoarece salariul minim pe economie, cu care vor trăi cei doi stundeţi luna aceasta, nu le permite să se hrănească corespunzător. Din această cauză, Andrei Muntean spune că au apărut primele probleme la şcoală. „Am început să dau rateuri. La şcoală nu mai dau acelaşi randament ca atunci când eram mâncat. Nu degeaba am învăţat la biochimie că glucidele ajută la concentrare. Atâta timp cât nu prea am aşa ceva, de unde capacitate mare de concentrare?“, se întreabă tânărul. Nici Robert Kovacs nu a făcut, ieri, mai nimic.

„Starea mea de spirit s-a schimbat rău de tot“

Dacă după concertul Phoenix, Andrei era cel mai fericit om, ieri, spre seară, sentimentul pe care îl avea a fost unul total diferit, mai ales după ce a fost nevoit să refuze o invitaţie de a ieşi la film şi de a se deconecta, alături de o amică.. „M-am simţit super aiurea, pentru că prietena asta care mă invitase tot insista şi eu nu mai ştiam cum să refuz. Până la urmă nu m-am dus nicăieri şi am decis să mergem la un alt film într-o altă zi“, a povestit acesta.

„Până acum, starea mea de spirit s-a schimbat rău de tot. Dacă în prima săptămână eram foarte vesel şi luam totul mai mult ca pe o glumă, în a doua am început să văd cum e treaba, iar acum, în a treia sunt la pământ şi foarte irascibil, mai ales că bugetul e pe terminate“, a adăugat studentul.

Consiliaţi de un nutriţionist

Tânărul a stat de vorbă cu o profesoară care ţine cursuri de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis cod roșu de CANICULĂ pentru trei județe, unde temperaturile maxime pot ajunge și până la 41 de grade Celsius

Gandul acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem. Aver

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 23 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 40 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°